Bianca Mei-Roșu continuă seria evoluțiilor de succes pe scena internațională, confirmând forma excelentă în competițiile de tenis de masă juvenil. Sportiva cu dublă legitimare la CSM Constanța și LPS „Nicolae Rotaru“ și-a trecut în palmares un nou trofeu important, după ce a câștigat proba de dublu mixt U19 în cadrul turneului WTT Youth Contender Panaghiuriște 2026.
Alături de partenerul său, Robert Istrate, reprezentant al Stelei, Bianca a avut un parcurs solid, eliminând pe rând perechi puternice din Bulgaria, Polonia și India. În finală, cei doi s-au impus spectaculos, scor 3-2, în fața sârbilor Maja Vanjo și Uros Ninkovic, într-un meci echilibrat și intens.
Competiția s-a desfășurat în perioada 26–29 martie, în Panaghiuriște, Bulgaria, reunind sportivi din categoriile de vârstă U11–U19, în probe de simplu și dublu mixt.
Pe lângă titlul obținut la dublu mixt, Bianca Mei-Roșu a urcat și pe a doua treaptă a podiumului în proba de simplu, cucerind medalia de argint după o finală disputată, pierdută cu 2-3 în fața colegei sale de lot, Alesia Sferlea din Arad.
Rezultatele delegației au fost completate de evoluția excelentă a tânărului Vladimir Filimon, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța. Acesta a câștigat medalia de aur în proba de simplu U11 și a obținut bronzul la o categorie superioară, U13, demonstrând un potențial remarcabil pentru viitor.