Scriitorul, scenaristul şi regizorul cu o viaţă trăită la limită: Francisc Munteanu. Fost prizonier al ruşilor, un pat de pușcă „primit” l-a lăsat fără dinți. A regizat prima coproducţie româno-sovietică: „Tunelul“ un «film fără eroi» cum îl numeşte chiar el O carieră impresionantă. Un nume care merită redescoperit.
Francisc Munteanu (n. 9 aprilie 1924 Vețel, Hunedoara, România – d. 13 aprilie 1993, București, România) a fost un scriitor, regizor și scenarist de film român.Regizorul, scenaristul si scriitorul Francisc Munteanu s-a nascut in comuna hunedoreana Vetel, la 09 aprilie 1924.A facut gimnaziul in Timisoara si Orsova. Copil sarac, in anii razboiului a lucrat ca muncitor, ucenic la un pictor, chiar lacatus, pentru a-si castiga existenta in Arad. In 1943 era elev torpilor pe un submarin in Oceanul Atlantic.Avea talent la scris si la terminarea razboiului a inceput sa publice. Mai intai a publicat in reviste aradene proza scurta. Era prieten cu Titus Popovici si impreuna au strans povestirile si schitele intr-un volum aparut in 1951 si numit ,,Mecanicul si alti oameni de azi’’.In 1945 il gasim angajat la cinematograful Savoy din Arad. A plecat la Bucuresti si in 1950 se juca pe scena Teatrului National din capitala piesa ,,Sabotaj’’ scrisa de Francisc Munteanu.A scris romane inspirate din evenimentele petrecute in anii celui de-al doilea razboi mondial si din viata contemporana, carti pentru copii.(cinemagia.ro)
Scriitorul, scenaristul şi regizorul cu o viaţă O viață trăită la limită. O carieră impresionantă. Un nume care merită redescoperit. Francisc Munteanu. Fost prizonier al ruşilor, un pat de pușcă „primit” l-a lăsat fără dinți. A regizat prima coproducţie româno-sovietică: „Tunelul“ un «film fără eroi» cum îl numeşte chiar el
Artistul a decedat în anul 1993 și a fost incinerat.
Probabil că multora dintre cititori numele lui Francisc Munteanu
(1924-1993) nu le este familiar. Nici nu e de mirare. Însă Francisc
Munteanu sau Franţ, aşa cum îi spuneau apropiaţii, a fost o pasăre rară
în cinematografia românească. A fost mai întâi scriitor, după care a
devenit scenarist, iar apoi regizor, regăsindu-se ulterior concomitent
în cele trei posturi. Serialul pe care l-a realizat pentru Televiziunea
Română, reluat cu succes şi astăzi, „Pistruiatul“ – a cărui regie îi
este atribuită greşit câteodată prietenului său Sergiu Nicolaescu –
rămâne cea mai cunoscută dintre operele sale.
Scriitorul, scenaristul şi regizorul Francisc Munteanu, cunoscut
publicului mai ales datorită serialului „Pistruiatul“, a avut cu
adevărat o viaţă de roman, mai ales în anii celui de-Al Doilea Război
Mondial. Frontul a fost laitmotivul majorităţii filmelor sale, inclusiv a
peliculei „Tunelul“, realizată împreună cu „Mosfilm“, avându-i în
distribuţie, printre alţii, pe Ion Dichiseanu, Margareta Pâslaru, Florin
Piersic şi Ştefan Bănică.
Marinar în flota comercială germană
Majoritatea scenariilor lui Francisc Munteanu se petrec în timpul
celui de-Al Doilea Război Mondial, mai exact în vara anului 1944, de
multe ori incluzând şi momentul 23 August. Puţini ştiu însă că multe
dintre poveştile transpuse ulterior pe marele ecran au fost trăite de
însuşi Munteanu. Titus Popovici a povestit crâmpeie din tinereţea
zbuciumată a prietenului său în paginile romanului memorialistic
„Disciplina dezordinii“.
„Prietenul meu Francisc Munteanu, marinar în flota comercială
germană pe Dunăre, conducându-şi în anii 43-44 şlepul pe albastrele
valuri pline de mine magnetice, fusese surprins la Budapesta de actul de
la 23 August. A fost internat într-un lagăr de prizonieri, de unde a
evadat la începutul asediului şi s-a ascuns la familia unei fete,
Ilonka, pe care o dusese odată pe Dunăre, până la Tulcea, şi o lăsase
însărcinată. Om descurcăreţ, mânat în viaţă de curajul inconştienţei,
îşi făcuse rost de un document de traducător, cu ştampila falsă a
Comandamentului Sovietic al Budapestei. Nu ştia o iotă ruseşte, dar o
bălmăjea cumva în bulgară. Chefuise destul cu ei în porturile de pe
malul drept al Dunării. Având un real talent, pictase un portret al lui
Stalin şi-l purta sul, sub braţ. Când era oprit în timpul nesfârşitelor
curse după de-ale gurii – i se născuse copilul – desfăşura portretul şi
spunea: «Hudojnik!» (n.r. ‒ pictor) Avea şi un alt act inestimabil,
credea el, un paşaport Nansen de apatrid. Dar într-o zi, un ofiţer
calmâc sau osetin nu s-a lăsat impresionat de calitatea de hudojnik a
prizonierului care umbla hai-hui pe străzile Budapestei , i-a rupt
portretul şi i-a spus: «Uje tî ne hudojnik (n.r. ‒ Acum nu mai eşti
pictor!)» şi l-a băgat în rândul celorlalţi prizonieri de război. Au
fost duşi în marş forţat până la uriaşele pivniţe de vinuri de lângă
Budapesta. Aici, după lupte grele, trupele eliberatoare suferiseră şi
ulterior mari pierderi: din butoaiele imense ciuruite cu focuri de
automat vinul curgea ca din duş; scăldaţi şi ameţiţi de damful viguros
mulţi se împleticeau, cădeau şi se înecau în valurile parfumate de
Tokay. Acum aceste pivniţe care se întindeau pe zeci de kilometri sub
pământ deveniseră un punct de tranzit pentru prizonierii civili ce urmau
să reclădească în URSS ceea ce distruseseră conaţionalii lor, fascişti
în uniforme. Trierea dura zile, uneori săptămâni“, nota Popovici.
Metoda sovietică de depistare a „bolnavilor“
Cum a scăpat însă viitorul regizor şi scenarist de coşmarul de
acolo? Povesteşte tot Titus Popovici: „După câteva zile de zăcut în
beznă şi putoare – fiecare îşi făcea nevoile pe locul unde stătea – au
fost scoşi în paturi de puşcă pe o câmpie acoperită cu zăpadă orbitoare
în razele unui soare necruţător. Francisc a suferit atunci o ardere de
retină. Ani de zile după aceea, cea mai mică rază de soare îi provoca
dureri insuportabile. (…) Planificarea sovietică, umanistă chiar în
condiţiile nemiloase ale războiului, prevăzuse şi un număr de bolnavi
netransportabili. Pentru depistarea acestui număr de bolnavi dinainte
stabilit, s-a găsit o metodă expeditivă: la vreo sută de metri se înălţa
trunchiul unui stejar jupuit de schije. S-a ordonat ca toţi
prizonierii, câteva mii, să fugă până acolo, primii ajunşi urmând a fi
declaraţi grav bolnavi. Franţ, înţelegând ceva ruseşte, n-a mai aşteptat
sfârşitul traducerii şi a zbughit-o spre arborele solitar, socotind că
dintr-un spital va putea fugi mai lesne decât din Siberia. În timp ce
aceia care se mişcau mai încet o luau pohod na Sibir, sprintenii grav
bolnavi au fost dezbrăcaţi de efectele personale, cărora li s-a dat foc.
Li s-a dat câte o pătură găurită în mijloc, să se acopere cu ea în chip
de poncho şi nişte târlici în picioarele goale şi au pornit pe jos
către spitalul unde fuseseră planificaţi să-şi refacă sănătatea. După
câţiva kilometri gardienii au început să tragă rafale de automat în aer
şi să strige: «Paşli! Paşli! Idite k ciortu», adică «Duceţi-vă
dracului!» şi lăsându-i pe câmpul înzăpezit s-au urcat într-un camion şi
în prima localitate au adunat de pe străzi un număr echivalent de
«bolnavi», pe care i-au predat cu acte-n regulă la spital“.
Ca regizor
Valurile Dunării (1959) – regizor secund
Soldați fără uniformă (1960)
Drum nou (1961) (partea „Lada cu zestre”)
Cerul n-are gratii (1962)
La vârsta dragostei (1963)
La patru pași de infinit (1964)
Dincolo de barieră (1965)
Cerul începe la etajul III (1967)
Tunelul (1967)
Cîntecele mării (1971)
Sfînta Tereza și diavolii (1972)
Pistruiatul (1973)
Roșcovanul (1976)
Melodii, melodii (1978)
Detașamentul „Concordia” (1981)
Un petic de cer (1983)
Zbor periculos (1984)
Vară sentimentală (1986)
Duminică în familie (1988)
Ca scenarist
Valurile Dunării (1959)
Camera albă (1964)
La patru pași de infinit (1964)
Dincolo de barieră (1965)
Cerul începe la etajul III (1967)
Tunelul (1967)
Cîntecele mării (1971) – împreună cu Boris Laskin
Dragostea începe vineri (1972)
Sfînta Tereza și diavolii (1972)
Pistruiatul (1973) – serial TV
Evadarea (1975)
Zile fierbinți (1975)
Roșcovanul (1976)
Melodii, melodii (1978)
Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) – după o idee a lui Titus Popovici
Detașamentul „Concordia” (1981)
Ana și hoțul (1981)
Buletin de București (1983)
Un petic de cer (1984)
Căsătorie cu repetiție (1985)
Pădurea de fagi (1987)
Coroana de foc (1990)
Opera literară
Mecanicul și alți oameni de azi (schițe), București, 1951 (în colab. cu Titus Popovici);
Lenta, București, 1954 (ed. revăzută, 1956; trad. sârbă, București, 1955; trad. rusă, Moscova, 1958);
În orașul de pe Mureș (roman), București, 1954 (ed. II, 1957; ed. revăzută, 1971; trad. maghiară, București, 1956; trad. germană, București, 1958);
Ciocîrlia, București, 1955 (trad. maghiară, Budapesta, 1959);
Scrisoarea, București, 1955;
A venit un om (nuvele), București, 1956 (ed. II, 1972);
Statuile nu rîd niciodată (roman), București, 1957 (ed. II, 1959; ed. III, 1962; ed. revăzută, 1971; trad. maghiară, București, 1959; trad. rusă, Moscova, 1962);
Fericitul negustor (roman), București, 1957;
Hotel Tristețe, București, 1957 (trad. rusă, Moscova, 1959);
Cerul începe la etajul 3, București, 1958 (trad. germană, București, 1964);
Nuvele, București, 1959;
Lenta, nuvele și povestiri, București, 1961;
Terra di Siena, București, 1962 (trad. maghiară, București, 1962; trad. rusă, Moscova, 1963);
Prietenul meu Adam, București, 1962;
Hotel Tristețe și alte povestiri, București, 1965;
Reîntoarcerea (roman), București, 1967;
Profesorul de muzică. Nuvele de ieri și de azi, București, 1968;
Încotro? (roman), București, 1970;
Testamentul și alte povestiri, București, 1972;
Strada semaforului, Cluj-Napoca, 1972;
Pistruiatul (roman), București, 1976 (ed. II, 1981; trad. maghiară, București, 1979);
Dacă toți copacii ar fi la fel (roman), București, 1977;
Roșcovanul (roman), București, 1979;
Profesorul de muzică (nuvele), București, 1979;
Hoțul (roman), București, 1980;
Povestiri de război, București, 1980;
Oameni, fapte, amintiri, București, 1981;
Filiera Prahova (roman), București, 1982;
Patru zile fierbinți (roman), București, 1983;
Dincolo de ziduri (roman), București, 1983;
Cocorii zboară fără busolă (roman), București, 1984;
Oameni, fapte, amintiri (vol. II), București, 1985;
Prințesa din Sega (roman), București, 1985;
Barajul (roman), București, 1986;
Sonată în re major, București, 1987;
Scrisori din Calea Lactee (roman), București, 1989;
Cont secret (roman), Bucuresti, Odeon, 1993;
Referințe critice
S. Bratu, Cronici, 1957;
D. Micu, Romanul românesc contemporan, 1959;
I. Vitner, Prozatori contemporani, 1961;
P. Georgescu. Păreri literare, 1964;
Al. Oprea, în Luceafărul, nr. 23, 1964;
G. Dimisianu. Schițe de critică, 1966;
V. Ardeleanu, Însemnări despre proză, 1966;
N. Ciobanu, Nuvela și povestirea contemporană, 1967;
V. Ardeleanu, Opinii, 1975;
I. Bălu, în România Literară, nr. 29, 1982;
I. Simuț, în Steaua, nr. 1,1983;
C. Ungureanu, în Orizont, nr. 20, 1984;
Al. Dobreseu, în Convorbiri Literare, nr. 5, 1985;
F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985;
Olimpia Radu, Pagini de critică, 1988.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sursa: https://ziaruldevrancea.ro/timp-liber/astazi-despre-francisc-munteanu