Centrul Educațional de Sport Nautic „Dragonii Buteni” a fost inaugurat la Lacul Cuied. Este vorba despre un proiect dedicat copiilor, tinerilor dar si adultilor din toate comunitatile de pe Valea Crișului Alb.
Proiectul este inițiat și implementat de Asociația Social Activ-ASA și face parte dintr-un program mai amplu de educație pentru sănătate prin sport, la inugurare fiind prezenti si sportivi din lotul national de canotaj.
Pentru copiii de pe Valea Crișului Alb și pentru cei arondati liceelor Ineu, Sebiș, Beliu și Gurahonț, acest centru înseamnă o șansă reală: șansa de a descoperi sportul, de a învăța disciplină, de a lucra în echipă și de a crește frumos, prin mișcare și educație.
„Ne dorim să punem accent pe educația prin sport, să încurajăm munca în echipă și voluntariatul și să construim, aici, la Lacul Cuied, un model de dezvoltare sustenabilă pentru întreaga zonă. Un rol esențial îl are coordonatorul programului, Iulian Tătaru, care va începe în curând cursurile de canotaj și dragon boat pentru copii (n.r. vârsta minimă 12 ani), tineri și adulți. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest proiect: Enery România – finanțator principal, alături de Fundația Alber, International Alexander Holding, AVA Sport și Piatră Balast Impex SRL. De asemenea, mulțumim partenerilor și susținătorilor noștri: Federația Română de Canotaj, Asociația Sportivă West Club Arad, Nautic Banat Timișoara, CSM Timișoara, Essentze SRL, magazinele Frash și ISU Arad – Detașamentul Sebiș. Împreună construim oportunități pentru copii și dezvoltăm comunitatea” , precizează Mircea Theodor Braiti, primarul comunei Buteni.
Înscrierile se vor face prin e-mail sau contactând pagina de Facebook a Asociației Social Activ ASA – persoană de contact Iulian Tătaru.
Sursa foto: Primăria Buteni