Un vis început pe ulițele din Vișeu de Sus și purtat prin Spania, terenuri de liga a patra și stadioane modeste din România a devenit, în sfârșit, realitate.Marius Coman , atacantul celor de la, a fost convocat în premieră la echipa națională de selecționerulMircea Lucescu , la 29 de ani, după un parcurs impresionant și atipic.
Povestea lui începe înVişeu de Sus , de unde a plecat la doar 8 ani împreună cu familia, în căutarea unui trai mai bun. Destinația:, o zonă complet diferită de ceea ce știa.
Acolo a învățat rapid limba și chiar dialectul basc, integrându-se perfect. Fotbalul a venit natural: a început la echipa școlii, apoi la un club local, trecând prin toate pozițiile din teren — de la portar până la atacant.
„Idolul meu era Cristiano Ronaldo. Din România, mi-a plăcut mereu Marica. Visam să ajung la Națională”, povestește Coman.
La 15 ani, familia s-a întors în România, iar adaptarea a fost extrem de dificilă. Nu stăpânea bine limba română și a trebuit să o ia de la zero. A început fotbalul în liga a patra, la Moisei, unde a trăit experiențe dure, inclusiv incidente după meciuri.
Drumul a continuat la juniorii de la CFR Cluj, apoi prin împrumuturi și echipe din ligile inferioare. A marcat goluri importante, dar concurența acerbă i-a blocat accesul la prima echipă.
A ajuns să joace inclusiv la niveluri foarte joase, unde realitatea era departe de fotbalul profesionist:
„Când am ajuns acolo, un coleg tundea gazonul, iar o vacă păștea pe teren…”
Totuși, nu a renunțat. A trecut pe la Petrolul, Reșița, iar momentul de cotitură a venit la Corvinul Hunedoara, în liga a treia, sub comanda antrenoruluiFlorin Maxim .
Deși începutul a fost dificil, cu ratări și critici din tribune, Coman a renăscut și a contribuit la o performanță istorică: câștigareaCupa României .
Drumul nu a fost lipsit de sacrificii. A trecut inclusiv prin perioade în care nu a fost plătit luni de zile, iar mulți i-au spus să se lase de fotbal. După performanțele de la Hunedoara, a ajuns în Liga 1, iar la Arad și-a regăsit forma și încrederea.
Convocarea la echipa națională vine ca o încununare a tuturor acestor ani de muncă și sacrificiu.
„Le-am spus și celor apropiați: voi ajunge într-o zi la Națională. Asta îmi doresc cel mai mult.”
Pentru un jucător care nu a bifat niciodată loturile de juniori ale României, simplul fapt că a ajuns pe lista selecționerului este o realizare uriașă.