Verificările au fost realizate în mai multe zone din județ, inclusiv în apropierea localității Lipova, dar și în cadrul unor acțiuni extinse desfășurate în cooperare cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Transilvania, în localități precum Pecica, Semlac, Șeitin, Nădlac, Zădăreni, Felnac și Secusigiu.
În urma controalelor, jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației din domeniul piscicol, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 12.000 de lei. Totodată, au fost constatate și fapte de natură penală, fiind identificați doi autori în urma activităților desfășurate în patrule mixte.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au precizat că acțiunile pe linie piscicolă vor continua pe întreaga durată a perioadei de prohibiție, pentru a descuraja braconajul și pentru a proteja resursele acvatice.
Autoritățile transmit că astfel de controale vor fi intensificate în colaborare cu instituțiile abilitate, în vederea menținerii unui climat de legalitate în domeniul piscicol la nivelul județului Arad.
Citește și: Recons se pregătește să amenajeze un loc de joacă la Ștrandul Neptun
Sursa: https://specialarad.ro/controale-linie-piscicola-arad-braconaj/