Ansamblul Arădeana, format din 16 membri cu vârste cuprinse între 14 și 37 de ani, a adus pe scena „Românii au talent”, în ediția din 17 aprilie, un dans popular exploziv, plin de ritm și energie, care a ridicat sala în picioare. Momentul lor a transformat seara într-un adevărat spectacol de tradiție, cucerind publicul și juriul încă de la primele secunde, conform protv.ro.
Ansamblul Arădeana s-a înființat în 2013. Fondatorul este Teodor Nicolae Ban, care este coregraf și dansator în cadrul ansamblului. El și-a dorit să promoveze folclorul arădean mai mult decât se făcea pe vremuri.
Membrii ansamblului sunt prieteni apropiați, printre ei se află și câteva cupluri. Se consideră ca o familie: se întâlnesc de două ori pe săptămână pentru repetiții, iar în weekend-uri participă la evenimente.
Toți banii câștigați din concursuri și evenimente au fost reinvestiți în: costume, chirie, logistică. Îi leagă cel mai mult pasiunea comună pentru folclor, dar și plăcerea de a petrece timp împreună. Organizează petreceri, iar băieții joacă fotbal din când în când.
Cea mai mare greutate cu care s-au confruntat a fost partea financiară: nu s-au putut deplasa la anumite concursuri sau spectacole pentru că nu dispuneau de resursele necesare.
Au venit la Românii au talent pentru expunere și cu speranța că oamenii din județul lor vor realiza că merită mai multă susținere. Sunt mândri că au reușit să reziste și să crească timp de 13 ani doar prin muncă proprie.
Membrii ansamblului au profesii diverse: unii lucrează la Apele Române, alții într-un depozit de țigări, sau ca șoferi la penitenciar, asistenți medicali, personal în armată, ingineri mecanici sau juriști.
Ansamblul Arădeana a obținut 4 de DA și merge în etapa următoare.
„M-aș ridica de la masă ca să încerc și eu”, a spus Carmen Tănase la final.Sursă: www.protv.ro
Sursa: https://www.glsa.ro/ansamblul-aradeana-a-facut-furori-la-romanii-au-talent/