Performanță notabilă pentru voleibalistele sub 15 ani de la Pro Volei Arad. Acestea au profitat de avantajul terenului propriu și s-au calificat la turneul final al Diviziei Elită-Speranțe. Pe scurt, echipa antrenată de Adrian și Alexandra Matica e printre cele mai bune 8 echipe din România la U 15, competitoarele fiind în număr de 92.
Așadar, de vineri până duminică, în sala de sport a Școlii Gimnaziale Avram Iancu, a avut loc turneul semifinal II. Mai precis, în Seria C, s-au duelat gazdele de la CS Pro Volei Arad, conjudețeana de la Victoria Nădlac, dar și CS Dinamo București și CSV Craiova. Calificarea arădencelor a venit după victoriile cu Dinamo (3-1) și Nădlac (3-0), înfrângerea (1-3) cu deținătoarea titului național din Bănie contând doar pentru ordinea în clasament. Arădencele s-au calificat în finală de pe locul 2 în serie, cu 6 puncte, în timp ce craiovencele au câștigat turneul din orașul nostru cu maximum de puncte. Locul 3 le-a revenit nădlăcancelor antrenate de Dorin Vărșăndan, care au obținut un singur succes, 3-1 cu Dinamo, dar au și pierdut la mare luptă cu CSV Craiova (2-3). „Vameșele” era deținătoarele „bronzului” național pe care nu-l vor putea apărea în acest an.
În schimb, pentru Pro Volei Arad e un rezultat istoric, în formula:Vanesa Kiss, Carolina Belejan, Elena Tiseanu ( căpitan), Bianca Bugi, Carla Păunoiu, Sarah Iuga, Anamaria Cherecheș, Andrada Gurban, Alessia Cosmenco, Alessia Moțica, Sara Rostaș, Anastasia Baltă, Francesca Blaj Ciocoiu, Bianca Marko, Anastasia Brucă și”Această calificare este rezultatul muncii noastre constante. Am demonstrat că prin determinare putem depăși orice barieră. Aradul este acum pe harta elitei voleiului românesc. Mulțumiri părinților pentru susținere, suntem mândri de echipa noastră” – e mesajul grupării de pe Mureș.
Lupta pentru medaliile naționale se va da între 6 și 9 mai, la București sau la Craiova. În mod normal, Pro Volei Arad ar trebui să evolueze în seria a doua, alături de Champions Siviu, CSM București și Viitorul Florești. În prima serie ar trebui să evolueze: CSV Craiova, LPSB Bihorul Oradea, CSM Constanța și CSM Academika Focșani.