Mihalcea: Meciul de la Galaţi este greu, dar suntem încrezători şi cu gândul la victorie

Antrenorul echipei UTA Arad, Adrian Mihalcea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că meciul cu Oţelul, de la Galaţi, este unul important, iar „Bătrâna Doamnă” vrea să îşi păstreze primul loc în play-out.

„Ca orice meci din acest play-out este o partidă importantă. Este un meci greu. Vrem să ne securizăm această poziţie liniştitoare. Vom întâlni o echipă cu un antrenor nou faţă de ultimul meci de la Galaţi. Suntem încrezători şi cu gândul doar la victorie”, a spus Mihalcea despre partida cu Oţelul.

Tehnicianul a negat că ar exista riscul unei relaxări la jucătorii săi: „Tocmai de aceea am şi tras un semnal de alarmă încă de zilele trecute că nu avem de ce să ne relaxăm. Suntem într-o poziţie liniştitoare, dar nu este nicidecum campionatul terminat şi până la urmă pentru fiecare punct în plus avem bonusuri, dar şi bucuria că suntem într-o poziţie bună până în momentul de faţă. Suntem pe primul loc în această grupă”.

Antrenorul arădenilor a comentat şi echipa adversă acum sub comanda noului antrenor, croatul Stjepan Tomas: „Este o echipă mult mai aşezată cu o organizare defensivă bună, cu toate că în ultimul meci au luat doar într-o repriză patru goluri, dar este preocupată mai mult de a conduce jocul, de a avea posesia şi nu de a avea jocul rapid. Şi presiunea o fac într-un alt mod faţă de vechiul antrenor, iar la ei acasă, cel puţin contra celor de la Hermannstadt, au făcut o partidă foarte foarte bună.”

„Sper să nu pierdem. Revin, pentru noi în momentul de faţă, ţinând cont de poziţia şi de traseul nostru, este important să nu pierdem, deci până la urmă dacă reuşim să facem un joc mai puţin spectaculos şi să nu pierdem atunci lucrul acesta contează foarte mult”, a subliniat Mihalcea.

Antrenorul echipei arădene nu a exclus posibilitatea ca în meciul de la Galaţi să apară jucători noi în echipă: „Da, pot exista schimbări şi datorită strategiei pe care vrem să o folosim în meciul cu Oţelul, dar încă evaluăm şi ne gândim să alegem la începutul meciului echipa cea mai competitivă şi pe parcursul jocului. Dar, da, există posibilitatea ca să existe schimbări”.

Mihalcea a menţionat că în acest moment este mai puţin preocupat de strategia pentru sezonul viitor: „Încă nu m-am gândit la lotul pentru sezonul viitor. Trebuie să ne salvăm de la retrogradare, poate doar matematic suntem salvaţi. Vor avea şanse toţi jucătorii, din moment ce sunt aceste probleme şi ştiţi foarte bine că nici lotul nu este foarte mare. Avem poziţii descoperite unde ei ar putea juca şi de asta îl aştept şi pe Tsionis să revină şi să ne ajute. (…) După ce ne vom salva de la retrogradare vor exista şi discuţii pentru noul sezon. A existat o discuţie cu cei din conducerea clubului unde s-au atins nişte puncte vizavi de program şi de jucătorii care vor rămâne, de cei care nu vor mai fi sub contract şi de cei cu care se doreşte să se continue, dar doar atât. Au înţeles nevoia mea de linişte şi să putem pregăti aceste meciuri. Pentru că nu au fost şi nu vor fi meciuri uşoare. Aşa că vreau să am şi eu linişte şi să pregătesc meciul următor”.

UTA Arad întâlneşte echipa Oţelul Galaţi, vineri, de la ora 17.30, pe Stadionul Oţelul, în etapa a cincea a play-out-ului Superligii.

Sursa: https://www.actualitati-arad.ro/mihalcea-meciul-de-la-galati-este-greu-dar-suntem-increzatori-si-cu-gandul-la-victorie/

Ultimă oră

Același autor