VEST: tânăr prins în flagrant cu peste 500 de grame de canabis – a fost găsit la intrarea în țară

Un bărbat de 20 de ani a fost prins în flagrant delict de polițiștii de frontieră, la intrarea în țară, în timp ce deținea o cantitate semnificativă de droguri de risc.

Acțiunea a avut loc în dimineața zilei de 3 martie 2026, în jurul orei 01:00, când polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu cei ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea – Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad, au documentat activitatea infracțională a tânărului, cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de risc.

Potrivit anchetatorilor, acesta avea asupra sa peste 500 de grame de canabis.

În aceeași zi, procurorii au dispus reținerea bărbatului, iar ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a decis plasarea acestuia în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Pe parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de lege.

Sursa: https://buletindetimisoara.ro/tanar-prins-flagrant-canabis-nadlac-arad-arest-domiciliu/

Ultimă oră

Același autor