6.6 C
Județul Arad
16 martie, 2026

UTA rămâne pe primul loc în play-outul SuperLigii, după debutul ratat al lui Rădoi la FCSB!

Viitorii adversari ai Bătrânei Doamne în play-out au remizat în această seară, pe Arena Națională. Mirel Rădoi a ratat debutul pe banca celor de la FCSB și Metaloglobus a reușit să scoată un punct, după un 0-0 cu puține faze de poartă.

Degeaba campioana en-titre a avut o posesie a mingii de 73%, pentru că a avut dificultăți să desfacă „lanterna” SuperLigii. Tănase a fost cel mai periculos jucător al gazdelor, cu o lovitură de cap pe lângă și două reluări din careu, una în blocaj și cealaltă prea slabă pentru a-l învinge pe Gavrilaș. De fapt, portarul lui Metaloglobus le-a dat cele mai mari emoții colegilor săi, scăpând din mână mingea la șutul lui Olaru, pe care a prins-o apoi pe linia porții.

Luând un singur punct, FCSB rămâne sub UTA înainte de meciul direct de vineri, de la ora 19. Mai mult, formația patronată de Gigi Becali pare să-i fi pierdut pe pierdut pe Chiricheș, Cisotti, Graovac, care au acuzat probleme medicale. Schimbarea a cerut-o și Olaru. Însă, există și o veste bună pentru campioni, revenirea după 5 luni pe gazon a fundașului Mihai Popescu. Stoperul se accidenta grav pe 12 octombrie 2025, în meciul României cu Austria, scor 1-0, în preliminariile CM 2026.

Mihai Popescu, revenit în lot după 5 luni. Stoperul se accidenta grav pe 12 octombrie 2025, în meciul României cu Austria, scor 1-0, în preliminariile CM 2026.

Pentru Florin Bratu e al doilea rezultat pozitiv la rând pe banca „lanternei”, după 2-2 cu UTA. Metaloglobus vine la Arad în etapa a treia a play-outului SuperLigii, după pauza destinată echipelor naționale.

M. Popa – V. Creţu, Andre Duarte, Graovac (77 M. Popescu), Radunovic – Olaru (63 Oct. Popescu), Chiricheş (29 Alhassan), Cisotti (76 J. Paulo) – Fl. Tănase – Miculescu, Bîrligea (76 Thiam).: Mirel Rǎdoi

Metaloglobus: Gavrilaş – Ţîrlea, A. Camara, Pasagic, A. Sava – Bruno Carvalho, Sabater – Abbey (82 Al. Gheorghe), Purece (60 Zakir), Ghimfuş (60 Al. Irimia) – Daniel Popa (60 Huiban).Florin Bratu

: Viorel Flueran – Andrei Constantinescu, Bogdan Duţă

Arbitri VAR: Sorin Costreie – Ovidiu Artene

FOTO: Ionuț Iordache (gsp.ro)

Sursa: https://www.sportarad.ro/2026/03/15/uta-ramane-pe-primul-loc-in-play-outul-superligii-dupa-debutul-ratat-al-lui-radoi-la-fcsb/

Ultimă oră

Același autor