Polițist din cadrul IPJ Timiș s-a împușcat mortal, cu pistolul din dotare

Un poliţist în vârstă de 38 de ani din judeţul Timiş s-a împuşcat mortal cu un pistol. Trupul neînsufleţit a fost găsit pe un câmp dintr-un sat aparţinător de comuna Secusigiu, judeţul Arad.

Găsirea cadavrului a fost sesizată la 112 în jurul orei 15:00.

„Poliţiştii arădeni au fost sesizaţi despre faptul că, în localitatea Secusigiu, o persoană este decedată. Având în vedere circumstanţele, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, pentru efectuarea cercetărilor la faţa locului. Din primele verificări, este vorba de un bărbat, poliţist în cadrul I.P.J. Timiş, care s-ar fi împuşcat mortal, cu un pistol. Nu sunt indicii cu privire la săvârşirea unei fapte penale”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

În prezent continuă cercetarea la faţa locului, în funcţie de concluzii urmând a fi luate măsuri legale, a precizat IPJ Arad.

Bărbatul se numea Cărămidariu Adrian și avea 38 de ani și era șef post la postul de poliție Sânpetru Mare din județul Timiș, era necăsătorit și, conform informațiilor din presa locală, nu avea probleme disciplinare sau de serviciu. Acesta s-a împușcat în timpul serviciului, cu pistolul din dotare. Se pare că avea probleme de sănătate.

Editor: IFA

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/03/27/politist-din-cadrul-ipj-timis-s-a-impuscat-mortal-cu-pistolul-din-dotare/

Ultimă oră

Același autor