11.6 C
Județul Arad
29 aprilie, 2024

O nouă mascaradă pe tema pensiilor speciale în Parlament pusă în scenă de PNL și PSD

18:11, 10 octombrie 2023

În loc să ia măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, coaliţia PSD-PNL a pus în scenă astăzi o mascaradă menită tocmai să-i protejeze pe „specialii” sistemului.

Comisiile pentru constituţionalitate, juridică, pentru muncă şi pentru apărare din Senat s-au reunit astăzi în şedinţă comună pentru a modifica proiectul de lege privind pensiile speciale după decizia CCR. Modificările propuse de PSD şi PNL nu elimină pensiile speciale şi chiar exced cerinţelor Curţii Constituţionale.

„Coaliţia PSD-PNL a mers chiar mai departe decât cere Curtea Constituţională, amânând până la finalul anului 2028 orice mică reformă, orice mică schimbare în ceea ce priveşte pensiile speciale. Practic, coaliţia oferă cinci ani întregi tuturor oamenilor care visează la pensii speciale să iasă la pensie pe vechile reguli, iar în anexe de zeci de pagini PSD şi PNL au propus o etapizare, în unele cazuri pe 20-30 de ani, timp în care pe anumite aspecte nici măcar nu ne vom apropia de eliminarea pensiilor speciale”, a spus Irineu Darău, senator USR.

Amendamentele depuse de USR, care ar fi permis eliminarea sistemului de pensii speciale şi trecerea întregului sistem de pensii pe baza contributivităţii, au fost respinse fără a fi măcar citite, în total dispreţ faţă de regulamentul Senatului şi faţă de principiile democratice.

„PSD şi PNL se prefac că reformează sistemul de pensii sau că vor soluţii pentru eliminarea pensiilor speciale. Am văzut amânări de 38 de ani pentru introducerea principiilor de contributivitate. PSD şi PNL vor să rămânem împărţiţi în cei care muncim şi plătim pentru pensiile celorlalţi, privilegiaţii, oameni ca Ciucă cu pensie de 18.000 de lei pe lună sau Gabriel Oprea cu 17.000 de lei pe lună. Pensiile specialilor o să ne coste miliardele din tranşa a 3-a din PNRR. Adică protecţia privilegiaţilor ne va costa bani de şcoli, autostrăzi, spitale”, a declarat Ştefan Pălărie, senator USR.

USR atrage atenţia că, în lipsa unei reforme reale a sistemului de pensii, a calculării tuturor pensiilor pe baza principiului contributivităţii şi a creării unui sistem de pensii echitabil, corect şi sustenabil, există riscul major ca jaloanele din PNRR să nu fie respectate, iar România să piardă 1,4 miliarde de euro.

Sursa: https://www.curentul.info/actualitate/am-asistat-la-o-noua-mascarada-pe-tema-pensiilor-speciale-in-parlament/

Ultimă oră

Același autor