Ministerul Sănătății extinde rețeaua pentru pacienții cardiaci critici. Unde vor funcționa noile unități medicale din România

Sistemul medical din România își extinde capacitatea de intervenție în cazul urgențelor cardiovasculare, una dintre principalele cauze de mortalitate din țară. Ministerul Sănătății a anunțat creșterea numărului de unități specializate destinate pacienților aflați în stare cardiacă critică.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat aprobarea extinderii rețelei de Unități de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici prin includerea a patru spitale noi.

Noile structuri medicale vor funcționa în Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” din Ploiești, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și Spitalul Județean de Urgență Deva.

„Ajungem astfel la 29 de unităţi dedicate pacienţilor aflaţi în situaţii cardiace critice, care au nevoie de monitorizare permanentă şi intervenţie rapidă” , scrie pe Facebook ministrul.

Ce tipuri de urgențe cardiace vor fi tratate în aceste centre

Unitățile nou create sunt dedicate pacienților care ajung la spital în stare gravă, în special celor diagnosticați cu infarct miocardic, aritmii severe sau alte afecțiuni cardiovasculare acute.

Potrivit ministrului, aceste situații necesită intervenție imediată, iar timpul de reacție al medicilor este esențial pentru salvarea vieții pacienților. Oficialul a subliniat că sunt cazuri în care intervenția rapidă este decisivă, relatează Antena3.

Autoritățile medicale atrag atenția că aceste centre sunt concepute pentru a asigura monitorizare continuă și tratamente avansate, inclusiv în cazurile în care starea pacienților se poate deteriora foarte rapid.

Cum sunt finanțate noile structuri din sistemul medical

Extinderea rețelei se realizează prin Programul Național de Acțiuni Prioritare – AP-USTACC, un mecanism prin care Ministerul Sănătății alocă fonduri direct unităților medicale implicate. Prin acest program, spitalele beneficiază de finanțare pentru medicamente, consumabile și materiale sanitare necesare tratării pacienților aflați în stare critică, astfel încât intervențiile să poată fi realizate rapid.

„În Cardiologie, diferenţa o face accesul rapid la un spital pregătit să intervină imediat. Prin consolidarea acestor unităţi creştem capacitatea sistemului de sănătate de a răspunde urgenţelor cardiovasculare şi de a oferi îngrijiri cardiologice avansate în cât mai multe regiuni ale ţării.

Ştiu că mai sunt multe de făcut, dar fiecare astfel de pas înseamnă mai multă siguranţă pentru pacienţi şi şanse reale la tratament rapid şi eficient” , a transmis ministrul Sănătăţii.

Sursa: https://olt-alert.ro/2026/03/07/ministerul-sanatatii-extinde-reteaua-pentru-pacientii-cardiaci-critici-unde-vor-functiona-noile-unitati-medicale-din-romania/

Ultimă oră

Același autor