Întreprinderile mici și mijlocii din județul Arad se confruntă cu provocări economice tot mai accentuate, pe fondul scumpirilor generalizate, al scăderii consumului și al instabilității din piață. În plus, creșterea semnificativă a prețurilor la combustibil pune o presiune suplimentară asupra companiilor, afectând costurile de producție, transport și distribuție.
Președintele IMM Arad, Marcel Măinescu, atrage atenția asupra faptului că, în actualul context, mediul de afaceri nu mai discută despre dezvoltare, ci despre supraviețuire și menținerea locurilor de muncă.
„Întreaga economie este afectată în acest moment. Nu mai vorbim de crearea unor locuri de muncă, ci de riscul adâncirii șomajului. Sunt domenii care au fost extrem de afectate – serviciile, turismul, agricultura. În plus, comerțul înregistrează o scădere bruscă de aproximativ 25% la comerțul cu amănuntul, ceea ce reflectă o contracție semnificativă a consumului. Criza combustibilului amplifică aceste probleme, generând costuri suplimentare pe întreg lanțul economic”, a declarat Marcel Măinescu, președintele IMM Arad.
Totodată, acesta semnalează că presiunile asupra mediului de afaceri nu vin doar din zona economică, ci și din cea administrativă.
„Intensificarea controalelor și aplicarea unor măsuri exagerate nu favorizează mediul economic. De asemenea, birocrația excesivă dăunează grav unui sector care trebuie să se miște foarte repede, mult mai repede decât circuitul unor acte”, a subliniat președintele IMM Arad.
Reprezentanții IMM Arad avertizează că efectele cumulate ale creșterii prețurilor la energie și combustibil riscă să conducă la reducerea activității în numeroase sectoare și chiar la închiderea unor afaceri, dacă nu vor fi adoptate măsuri de sprijin rapide și eficiente.
În acest context, IMM Arad solicită autorităților adoptarea unor măsuri urgente, care să sprijine sectoarele afectate, să reducă povara administrativă și să asigure un cadru predictibil pentru mediul de afaceri, inclusiv soluții pentru temperarea impactului costurilor cu combustibilul.
Reprezentanții organizației își exprimă disponibilitatea pentru dialog și colaborare instituțională, în vederea identificării unor soluții concrete și eficiente pentru susținerea economiei locale.