La 144 de ani de la descoperirea bacilului Koch, tuberculoza (TB) continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică la nivel global. Boala este cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis și afectează în principal plămânii, dar poate implica și alte organe, precum ganglionii limfatici, oasele, rinichii sau sistemul nervos central. Semnele și simptomele frecvente ale bolii sunt: tuse care durează mai mult de 3 săptămâni, febră sau transpirații nocturne, scădere în greutate fără motiv și oboseală persistentă. Transmiterea tuberculozei se realizează predominant pe cale aeriană, prin intermediul particulelor eliminate în timpul tusei, strănutului sau vorbirii de către persoanele cu formă activă a bolii. Infecția poate evolua și sub formă latentă, fără manifestări clinice evidente, ceea ce favorizează persistența și răspândirea agentului patogen în populație.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, celebrată anual la data de 24 martie, reprezintă un moment important pentru creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la importanța prevenirii, diagnosticării precoce și tratamentului adecvat al acestei boli.
Situația la nivel global
La nivel global, tuberculoza rămâne una dintre principalele cauze infecțioase de mortalitate. În anul 2024, aproximativ 10,7 milioane de persoane au dezvoltat boala, iar numărul deceselor asociate tuberculozei a fost estimat la aproximativ 1,23 milioane, dintre care aproximativ 150.000 persoane din rândul celor care trăiesc cu HIV.
În același an, boala a afectat aproximativ 5,8 milioane de bărbați, 3,7 milioane de femei și 1,2 milioane de copii. Deși tuberculoza este o boală prevenibilă și tratabilă, aceasta afectează în mod disproporționat țările cu venituri mici și medii, peste două treimi din cazurile globale fiind concentrate în opt țări, în special din Asia și Africa.
Se estimează, de asemenea, că aproximativ un sfert din populația mondială este infectată cu bacteria tuberculozei.
În ciuda progreselor înregistrate în ultimele decenii – inclusiv salvarea a aproximativ 83 de milioane de vieți începând cu anul 2000 prin programele globale de control al tuberculozei – progresul este amenințat de deficitul de finanțare și de inegalitățile în accesul la servicii medicale. Astfel, tuberculoza continuă să se numere printre primele zece cauze de deces la nivel mondial.
Situația în Regiunea Europeană
În Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, tuberculoza rămâne o problemă importantă de sănătate publică. În anul 2024 au fost raportate aproximativ 170.000 de cazuri noi de tuberculoză, o parte semnificativă dintre acestea reprezentând forme rezistente la tratament.
Situația în România
România continuă să înregistreze cea mai mare incidență a tuberculozei din Uniunea Europeană, în pofida progreselor realizate în ultimii ani în controlul bolii.
În anul 2024, incidența tuberculozei a fost de 44,3 cazuri la 100.000 de locuitori, iar în rândul copiilor de 10,8 cazuri la 100.000 de locuitori.
Cu toate acestea, în ultimele două decenii s-au înregistrat progrese semnificative în controlul bolii. Numărul cazurilor de tuberculoză a scăzut cu aproximativ 69%. Dacă în anul 2002 erau raportate peste 30.000 de cazuri noi și recidive anual, în anul 2024 numărul acestora a scăzut la aproximativ 8.400 de cazuri.
Totuși, scăderea incidenței nu este uniformă la nivelul întregii țări, fiind influențată de factori precum accesul la servicii medicale, condițiile socio-economice și eficiența măsurilor de control al bolii.
Situatia la nivelul judetului Arad
În județul Arad, în anul 2024, erau în evidență 145 de cazuri de tuberculoză, dintre care un caz la grupa de vârstă sub 14 ani și 144 de cazuri la persoane cu vârsta peste 14 ani.
În cursul anului 2025, s-au înregistrat 183 de cazuri noi de tuberculoză, dintre care 4 cazuri la copii sub 14 ani și 179 de cazuri la persoane peste 14 ani. La sfârșitul anului 2025, au rămas în evidență 155 de cazuri de tuberculoză.
Recomandări pentru populație
Pentru prevenirea și controlul tuberculozei, specialiștii recomandă: adresați-vă medicului dacă prezentați simptome precum tuse persistentă, febră, transpirații nocturne sau scădere inexplicabilă în greutate; respectați tratamentul prescris, deoarece tuberculoza se poate vindeca dacă tratamentul este urmat complet; informați-vă din surse oficiale și sprijiniți combaterea stigmatizării persoanelor afectate de tuberculoză.
Eliminarea tuberculozei rămâne o prioritate majoră de sănătate publică. Prin colaborare instituțională, intervenții bazate pe dovezi științifice și informarea corectă a populației, reducerea incidenței bolii poate fi accelerată, contribuind astfel la salvarea de vieți.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei reprezintă un prilej de a reaminti că fiecare caz poate fi prevenit, iar controlul bolii depinde de responsabilitatea comună a autorităților, profesioniștilor din domeniul sănătății și a comunității.
sursa: Direcția de Sănătate Publică Arad