Sezonul regular al Ligii 2, ediția 2025-2026, s-a încheiat ieri, odată cu disputarea meciurilor etapei 21, iar ultima echipă care și-a asigurat locul în play-off este Steaua Bucureșți, în detrimentul celor de la FC ASA Târgu Mureș.
Celelalte echipe care vor participa în acest turneu care determină cele două promovate direct în SuperLigă și cele două participante în barajele de promovare sunt: Corvinul Hunedoara, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, FC Bihor Oradea și Chindia Târgoviște.
Dintre acestea, Steaua și FC Voluntari au fost în play-off și în ediția trecut. Iar Steaua va fi pentru a patra oară în play-off, în cinci sezoane de când este în Liga 2, dar nici de această dată nu va avea drept de promovare dintre cele șase echipe participante, fiind un club de drept public.
Tot de ieri, a ajuns în spațiul public informația că nici FC Bihor nu va obține licența pentru SuperLigă, pentru că nu are echipă de fete U 15 în competițiile FRF la momentul închiderii perioadei de licențiere. Imediat, gruparea de pe Crișul Repede a venit cu un comunicat oficial, în care susține că va urma toți pașii necesari în procesul de licențiere, fără – însă – a comenta spețe legată de absența grupei U15 de fete.
Până una alta, orădenii trag speranța că pot lupta pentru promovare, asta însemnând și pentru un loc la baraj. Iar Erik Lincar contează pe mulți jucători care au trecut la UTA. PortarulRăzvan Cutean , campion național en-titre la categoria de vârstă U17 cu „roș-albii”, a trecut în această iarnă la FC Bihor, care a achitat grila fotbalistului. Cutean profită de accidentările lui Mocan și Cadar și a fost titular între buturi ale orădenilor în ultimele partide ale sezonului regulat. Ceilalți foști utiști ai bihorenilor sunt:Tudor Călin, Angelo Cocian, Dragoș Tescan, Ioan Hora șiAlbert Stahl. Doar acesta din urmă e și arădean, ca și, fundașul din Lipova al lui Lincar.
În lupta pentru promovare se înscriu alți patru foști fotbaliști ai „Bătrânei Doamne”:Florin Ilie (Corvinul),Radu Crișan (FC Voluntari), respectivDaniel Celea șiDaniel Florea (Chindia). Dar, Aradul are și un antrenor implicat în play-offul ligii secunde, peDinu Maghici, „secundul” lui Florin Maxim pe banca liderului autoritar al campionatului, Corvinul Hunedoara.
Play-offul ligii secunde începe săptămâna viitoare de la următorul clasament:
Programul play-offului ligii secunde
Corvinul Hunedoara – Steaua Bucureşti
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Bihor Oradea
FC Voluntari – Chindia Târgoviște
Steaua Bucureşti – Chindia Târgoviște
FC Bihor Oradea – FC Voluntari
Corvinul Hunedoara – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Steaua Bucureşti
FC Voluntari – Corvinul Hunedoara
Chindia Târgoviște – FC Bihor Oradea
Steaua Bucureşti – FC Bihor Oradea
Corvinul Hunedoara – Chindia Târgoviște
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Voluntari
FC Voluntari – Steaua Bucureşti
Chindia Târgoviște – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
FC Bihor Oradea – Corvinul Hunedoara
Steaua Bucureşti – Corvinul Hunedoara
FC Bihor Oradea – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Chindia Târgoviște – FC Voluntari
Chindia Târgoviște – Steaua Bucureşti
FC Voluntari – FC Bihor Oradea
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Corvinul Hunedoara
Steaua Bucureşti – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Corvinul Hunedoara – FC Voluntari
FC Bihor Oradea – Chindia Târgoviște
FC Bihor Oradea – Steaua Bucureşti
Chindia Târgoviște – Corvinul Hunedoara
FC Voluntari – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Steaua Bucureşti – FC Voluntari
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Chindia Târgoviște
Corvinul Hunedoara – FC Bihor Oradea