Finala pentru Cupa Mondială ratată de „tricolori”, după eșecul din Turcia (0-1), s-a jucat la tineret, în Grupa A a preliminariilor Campionatului European din 2027. Iar România a câștigat cu 1-0 în Kosovo, după un gol reușit de Ioan Vermeșan, atacantul de 19 ani care a plecat la Verona, în Italia, la puține luni după ce se despărțise de UTA.
Chiar dacă a lipsit Strata, titularul postului de fundaș dreapta al României U 21, Costin Curelea nu a apelat la utistul Mark Țuțu, ci la „faristul” Maftei. Acesta din urmă a fost schimbat în minutul 86 cu Cristian Mihai, al doilea fotbalist arădean care a apărut pe gazon vineri seara. Primul a fost Cătălin Vulturar, mijlocașul Rapidului fiind chiar căpitanul echipei.
Încă din primele minute, elevii lui Curelea au forțat deschiderea scorului. Musi și Tudose l-au la treabă pe portarul gazdelor, golul căzând de abia în minutul 66. Atunci, goalkeeperul Seji a vrut să-i paseze unui coechipier, dar i-a trimis la Trică, care l-a driblat ulterior pe portar și i-a pasat lui Vermeșan. Iar timișoreanul Veronei a înscris cu dreptul la colțul lung.
România U21 a ajuns la 10 puncte și a urcat pe locul 3. E la 3 puncte de Finlanda U21, principala adversară pentru locul 2, care ar duce la baraj. Cele 9 câștigătoare de grupă merg direct la turneul final. Cel mai bun loc 2 se califică, de asemenea, direct. Restul de 8 naționale care vor termina pe poziția secundă se duc la baraj.
Campionatul European U21 din 2027 va avea loc în perioada 11 iunie – 4 iulie, în Serbia și Albania.