7.4 C
Județul Arad
5 martie, 2026

Viitorul începe oficial anul cu derby-ul de play-off, de la Ghiroda! „Nu avem presiune, iar filosofia noastră de joc rămâne aceeași”

Viitorul Arad este prima echipa ce și-a luat fără efort punctele contra retrasei Hidromecanica Șugag, revenirea pe gazon producându-se în acest weekend cu un meci ce s-ar putea dovedi decisiv pentru calificarea în play-off. Gruparea patronată de Giovanni Catanzariti a rămas pe locul 4 și va avea în față singura echipă avantajată de colapsul celor din Șugag. CSC Ghiroda și Giarmata Vii are cu două puncte în plus din această primăvară și nu a renunțat la ideea de a intra printre primele patru echipe, cu toate că a început anul cu un eșec, 0-1 cu conjudețeana Poli.

Catanzariti: „Ar fi păcat să nu ne calificăm în play-off din poziția în care ne aflăm acum”

La prima vedere, cei de la Ghiroda par că sunt mai solizi după ce i-au adus fundașul David Roșu (aflat și în curtea UTA-ei în urmă cu 3 ani), pe mijlocașul Răzvan Trandu și pe atacantul Dragan Paulevici, trecut pe la Lipova. De partea cealaltă, Cristian Sculici a pierdut trei titulari, pe fundașii Adrian Stoianovici și Mircea Stupu și pe atacantul Alexandru Bădăuță.„Marea problemă a celor trei era că nu mai puteau respecta programul de antrenamente, alte motive pentru care ne-am despărțit de ei nu au existat. Le mulțumim pentru ceea ce au făcut pentru noi și cred că i-am înlocuit bine. David Băloi este un fundaș dreapta bun, tânăr, care a fost și pe la UTA, iar Kristi Marku, un apărător cu talie și mare experiență, ambii și-au arătat deja calitățile în amicale, sunt certitudini pentru noi. Un alt atacant nu am găsit, dar nici nu am căutat prea mult. Filimon a jucat bine în amicale acolo, dar știm bine că se apropie și ziua în care vor veni cei trei jucători africani. Pe data de 9 martie sunt programați la ambasadă pentru vize, îi așteptăm apoi la Arad. Unul dintre ei poate juca și vârf sau îi ia locul lui Abdul în bandă și trece el vârf. Eu zic că suntem la fel de puternici decât în tur, iar dacă cei trei fotbaliști africani își demonstrează valoarea vom fi și mai buni. Ar fi păcat să nu ne calificăm în play-off din poziția în care ne aflăm acum și cu un program mai bun decât Ghiroda sau Cugir, dar nici nu facem un capăt de țară dacă nu vom reuși. Suntem ca și UTA cumva, dacă cineva ne spunea că o să ne batem pentru play-off la începutul sezonului, am fi semnat, acum e clar că am vrea mai mult. Eu zic că principalul obiectiv e deja îndeplinit, salvarea de la retrogradare, jucăm fără presiune și asta este un atuu al nostru” , a menționat Giovanni Catanzariti, finanțatorul celor de la Viitorul.

Așadar, cândva în această lună ar trebui să ajungă la Arad „închizătorul” Osborn Addo Baffour, „aripa” stânga Dennis Assan și fundașul central,Mohamed Bakaioko . Toți sunt născuți în anul 2006, dar, se știe, nu vor avea statut de juniori în fotbalul românesc. Altfel, la echipă nu a mai revenit Stephan Coulibaly.

„Cei de la Ghiroda ne-au impresionat plăcut cu Poli”

Așadar, duel important, de la, pe arena „Emilian Pavel”, între Ghiroda și Viitorul, cu echipa gazdă pregătită de Iulian Muntean ce nu mai are decât varianta victoriei dacă vrea să rămână în cărți pentru „careul de ași”.„I-am văzut la lucru pe cei de la Ghiroda în derby-ul lor cu Poli și ne-au impresionat plăcut. Au pierdut, dar au jucat cam de la egal la egal cu un adversar ce are un singur obiectiv în acest sezon, promovarea și care e și mai puternic decât în toamnă. Trandu e un câștig pentru Ghiroda, dar ei oricum erau puternici și în prima parte a sezonului, va fi un meci greu, dar noi mergem să jucăm. Am făcut-o peste tot, nu ne abatem de la filosofia noastră ofensivă, deși, trebuie să recunoaștem, ne-ar conveni și remiza. În afară de Hațegan și, să vedem, Băloi, avem tot lotul valid, vrem să facem un meci bun și, dacă vom câștiga, eu zic că suntem ca și calificați în play-off” , a mai afirmat Catanzariti.

În amicalele iernii, Viitorul a obținut următoarele rezultate: 4-0 cu Timișul Șag, 1-2 cu Dumbrăvița, 0-2 cu Sântana, 2-0 Szeged Grosics Academia II, 0-4 cu Felnac, 0-3 Olimpia Satu Mare, 3-2 cu Crișul Sântandrei, 4-2 cu CS Sânandrei Timiși, 1-0 cu Elore II Bekescsaba, 5-0 Athletico Vinga

Formații probabile:

Ciocan – Datcu, Bocșan, Sabău, Sturzu – Stoi, Trandu – D. Bud, Ardel, Mancaș – Andreaș.

Gârlea – Băloi, Pantea, Marku, Ștef – Afedzi – Larosa, Vîlcu, Sas, Abdul – Filimon

Sursa: https://www.sportarad.ro/2026/03/04/viitorul-incepe-oficial-anul-cu-derby-ul-de-play-off-de-la-ghiroda-nu-avem-presiune-iar-filosofia-noastra-de-joc-ramane-aceeasi/

Ultimă oră

Același autor