17.1 C
Județul Arad
11 martie, 2026

VIDEO. Vest: două persoane reținute pentru contrabandă cu țigări – în urma unor percheziții desfășurate în Arad și Bihor au fost descoperite peste 4.6 milioane de țigarete netimbrate

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, au documentat activitatea infracțională a două persoane.

La 5 martie 2026, în comuna Zărand, un bărbat din județul Bistrița-Năsăud a fost prins în flagrant în timp ce vindea 30 de baxuri (300.000 de țigarete) netimbrate. În urma perchezițiilor desfășurate în județele Arad și Bihor, au fost descoperite peste 4.657.000 de țigarete netimbrate, două autoutilitare folosite în acțiunile ilegale, aproximativ 50.000 de lei și 5.250 de euro.

Întreaga cantitate de țigări, autoutilitarele și banii au fost indisponibilizate, iar cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați magistraților. Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din Inspectoratul de Poliție Județean Bihor. Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile procesuale prevăzute de lege.

Sursa: https://buletindetimisoara.ro/video-vest-doua-persoane-retinute-pentru-contrabanda-cu-tigari-in-urma-unor-perchezitii-desfasurate-in-arad-si-bihor-au-fost-descoperite-peste-4-6-milioane-de-tigarete-netimbrate/

Ultimă oră

Același autor