10.4 C
Județul Arad
13 martie, 2026

Dorinel Munteanu, stupefiat de erorile din apărare. ”Pentru mine e ceva foarte grav”

După ce FC Hermannstadt a pierdut la Arad, scor 2-3, antrenorul sibienilor, Dorinel Munteanu nu și-a putut explica erorile stupide din defensivă.

FC Hermannstadt a încasat două goluri la Arad după doar 6 minute. Primul a fost un autogol caraghios, Stoica degajând din 2 metri direct în fața lui Căpușă.

Apoi, sibienii au primit gol după o fază fixă, corner la care Benga a venit din spate și a punctat.

Dorinel Munteanu a tunat și a fulgerat la adresa jucătorilor, mai ales că spectrul retrogradării atârnă tot mai tare. ”O înfrângere greu de digerat, una a fost discuția cu jucătorii înainte de meci, alta a fost prestația lor pe teren, mai ales în startul jocului. Le-am explicat că începem o nouă competiție, eu mi-am propus să câștigm play-outul, poate pentru multă lume e caraghios, dar ăsta a fost obiectivul meu. Sigur, cu asemenea greșeli, nu poți să câștigi absolut nimic, nu are rost să mai comentez cum s-au primit primele două goluri. La al doilea, e nepermis ca un jucător să scape din marcaj un adversar la o fază fixă, pentru mine e ceva foarte grav” a spus Dorinel Munteanu la flash-interviu.

”Am arătat un dram de caracter”

Singura parte bună a meciului pentru sibieni este revenirea de la 0-3 la 2-3, dar asta nu aduce puncte în play-out. ”UTA joacă bine acasă, am început bine repriza a doua, am avut penalty, l-am ratat, am avut posesie prelungită, după o banală aruncare de la margine s-a făcut 3-0. În loc să fie 2-1 să revenim în joc, a fost 3-0 și era foarte greu să mai revii. Am arătat un dram de caracter, am revenit la 3-2, dar era prea târziu” a mai spus ”Munti”.

”Am fost suprins de greșeli”

Fostul internațional nu înțelege erorile majore din defensivă, dar cipriotul Karo nu a fost folosit în acest meci. ”Rezultatul contează, acum începe competiția adevărată, nu era o diferență mare de puncte. Cu așa început de joc și greșeli, nu avem ce spera, decât să ne batem până la final să rămânem în Superliga. Am fost surprins de greșelile individuale de la goluri, nu știu ce a fost, voi discuta cu băieții. Ne vom pregăti zi de zi, ca să reparăm erorile și poate că în ceasul al 12-lea, jucătorii vor înțelege că play-outul este adevărata competiție, care poate să ne salveze sezonul” a mai spus antrenorul echipei de pe malul Cibinului.

Sursa: https://www.oradesibiu.ro/2026/03/13/dorinel-munteanu-stupefiat-de-erorile-din-aparare-pentru-mine-e-ceva-foarte-grav/

Ultimă oră

Același autor