8.8 C
Județul Arad
12 martie, 2026

Antrenorul care a promovat Vasluiul în Liga 1 e gata să revină!

DECIS… Fost antrenor la FC Vaslui, în două mandate, Mircea Rednic a anunțat că se pregătește să revină în antrenorat după scurta experiență avută în Belgia, la Standard Liege.

„Sunt în România de câteva săptămâni. Sunt bine, sănătos, voinic. Asta e cel mai important. Am avut ceva discuții și în iarnă, inclusiv din SuperLiga, dar și din străinătate. Din vară aș vrea să preiau o echipă. Am avut și eu nevoie de ceva timp să mă ocup de mine. Am avut și o intervenție chirurgicală la genunchi, pentru că precedenta nu fusese reușită. Am avut nevoie de mici retușuri, să spunem așa. Nu a fost o intervenție grea, dar știți cum este, ai nevoie de câteva săptămâni de pauză, recuperare”, a declarat Mircea Rednic pentru digisport.ro. Cu Mircea Rednic pe bancă, FC Vaslui a promovat în prima ligă în sezonul 2004-2005. Apoi, în returul ediției 2005-2006, Rednic a revenit pe banca Vasluiului, reușind să salveze echipa de la retrogradare. În cariera sa, Mircea Rednic a mai antrenat la Rapid București (3 mandate), FCM Bacău, Al-Nasr, Universitatea Craiova, Dinamo București (5 mandate), Alania, Khazar, Astra Giurgiu, Petrolul Ploiești (două mandate), CFR Cluj, Gent, Mouscron, Al-Faisaly, Politehnica Iași, Viitorul Constanța, UTA Arad și Standard Liege (două mandate).

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/antrenorul-care-a-promovat-vasluiul-in-liga-1-e-gata-sa-revina/

Ultimă oră

Același autor