5.5 C
Județul Arad
5 martie, 2026

Fostul ministru PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare

Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat miercuri, 4 martie a.c., de Instanța Supremă la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar legat de fraudarea unor concursuri de angajare în minister. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termenul legal.

Adrian Chesnoiu

Fost deputatde Olt și ministru alînGuvernul Nicolae Ciucă, Adrian Chesnoiu a fost trimis în judecată deîn decembrie 2022, fiind acuzat de abuz în serviciu și de săvârșirea a patru infracțiuni de instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.

El a demisionat din funcția de ministru în iunie 2022, după cea solicitat ridicarea imunității sale. În prezent,ocupă funcția de director general alAgenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) .

Pe lângă condamnarea la 4 ani de închisoare, instanța a admis acțiunea civilă formulată deMinisterul Agriculturii și l-a obligat pela plata sumei de 50.995 lei, reprezentând cheltuielile salariale efectuate deMinisterul Agriculturii în perioada 1 aprilie – 28 iunie 2022, el având de achitat și 13.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Alte condamnări în dosar

* Andrei Cristian Răducan (la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii) – 2 ani cu suspendare și efectuarea a 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Parohiei Berceni I sau Centrul Social de tip ‘After School’ Berceni;

* Aurel Sandu (fost șef serviciu în Ministerul Agriculturii) – 1 an cu suspendare și 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 3 sau Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă – București;

* Mihai Cosmin Corobea (fost consilier clasa I în Ministerul Agriculturii) – 1 an cu suspendare și 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității, la DGASPC Sector 1 sau Direcția Generală de Poliție Comunitară Sector 1;

* Mihai Pârv (fost director executiv adjunct gradul II la Direcția pentru Agricultură Județeană Arad) – 1 an cu suspendare și 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității, la Spitalul Județean Arad sau DGASPC Arad;

* Cătălin Ionuț Lăscaie (fost consilier județean și vicepreședinte al PSD Dâmbovița) – 1 an cu suspendare și 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Orașului Răcari sau Primăria Lungulețu.

Decizia nu este definitivă

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Conform, în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022,Adrian Ionuț Chesnoiu , în calitate de ministru al, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze luiAndrei-Cristian Răducan (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidații «agreați», respectiv Aurel Sandu, Mihai-Cosmin Corobea, Mihai Pârv și Cătălin Ionuț Lăscaie. După primirea subiectelor și promovarea probei scrise, inculpatul Cătălin Ionuț Lăscaie ar fi fost respins la proba interviului“ , spun anchetatorii.

Procurorii menționează că, la intervenția directă a fostului ministru, în cazul candidatuluiAurel Sandu , membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze, deși acesta nu obținuse un punctaj corespunzător.

„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând, în perioada ocupării funcției, venituri salariale în valoare de 50.995 lei“ , arată, scrie A gerpres .

Sursa: https://www.replicaonline.ro/fostul-ministru-psd-al-agriculturii-adrian-chesnoiu-a-fost-condamnat-la-4-ani-inchisoare-cu-executare-651721

Ultimă oră

Același autor