Mijlocașul arădenilor susține că trebuia acordată lovitură de la 11 metri după un duel cu Paul Iacob, când acesta a intervenit prin alunecare asupra sa în careu.
„Am fost primul la minge, apoi parcă m-a secerat. Din punctul meu de vedere, a fost penalty”, a declarat Roman, precizând că i-a cerut arbitrului doar să verifice faza.
Faza a fost analizată și de fostul arbitru Marius Avram, care a afirmat că se impunea acordarea unei lovituri de pedeapsă pentru echipa antrenată de Adrian Mihalcea potrivit
Vizibil afectat, Alin Roman a mers mai departe și a sugerat că unele decizii favorizează formațiile cu nume:
„Sincer, da, mi se pare că se trage pentru echipele mari. S-a greșit împotriva noastră de multe ori”.
Fotbalistul a vorbit și despre următorul duel din campionat, contra celor de la FCSB, după ce patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali, i-a caracterizat pe arădeni drept „foarte slabi”. Roman a transmis că UTA vrea să demonstreze contrariul și că meciul se va disputa cu stadionul plin.