Prima fază a grupelor preliminare de calificare la 2027 FIBA World Cup revine în cadru în ultima decadă din februarie, săptămâna viitoare, generând o pauză competiţională internă cu-atât mai lungă pentru SCM Politehnica Timişoara cu cât nici n-a fost implicată zilele trecute în turneul Final8 al Cupei României, pregătirile pentru ultima treime a sezonului regulat completându-le şi cu un meci amical internaţional programat astăzi la sala „Constantin Jude”.
Iniţial era vorba despre o altă grupare vizitatoare de peste hotare, în cele din urmăSCM Politehnica reorientându-se spre primirea unor oaspeţi tot din Ungaria, dar SZTE-Szedeák – codaşa din NB. I, reprezentând clubul din Szeged, albastru-negrii câştigând la două coşuri diferenţă testul internaţional de verificare din Banat ca parte a pregătirilor din actuala pauză competiţională.
Dată aşadar de al doilea calup de două meciuri din faza I a grupelor preliminariilor europene pentru turneul final al „Mondialului” de anul viitor, „Vulturii” României având în program „dubla” cu Portugalia, mai întâi la Coimbra, apoi la Piteşti, pe când Ungaria cea cu Franţa la 26 februarie şi 1 martie, mai întâi pe tărâm maghiar.
Naţionala vecinilor roş-alb-verzi abordând partidele după victorii spre finele anului trecut la debutul fazei I a grupelor, cu 89:82 acasă cu Finlanda – revelaţia turneului final EuroBasket tot de anul trecut, după 3 seri chiar şi-n Belgia la un singur coş, maghiarii înscriind aproximativ la fel de mult, 85:87.
SZTE-Szedeák având propriul selecţionabil pe convocatorul slovenului Okom la reprezentativa Ungariei în primul „calup” din noiembrie-decembrie 2025, şi-anume Cseh Botond, mezinul de 20 de ani al lotului maghiarilor, reunind jucători de la alte 6 cluburi din campionatul intern iar de la Szolnok şi cei mai mulţi – 3, în plus câte unul de la Valencia respectiv Pistoia.
„Tricolorii” României au început în schimb cu stângul preliminariile propriu-zise, fără a repeta reuşita din pre-calificări ci cedând detaşat în Grecia iar apoi şi muntenegrenilor la Piteşti, încât dubla manşă cu Portugalia conferă o încărcătură în plus.
Iar apropo de pre-calificări, tocmai România şi Ungaria se întâlneau oficial în vară iar „Vulturii” chiar triumfau în august la Oradea cu 76:64, dar şi maghiarii îşi luau revanşa peste 10 zile la Szolnok cu 86:66, fără a mai învinge apoi şi peste alte patru seri la Skopje, unde macedonienii îi depăşeau cu 82:75.
Poate şi cu menţiunea că, între timp, Ungaria a săltat după reuşitele de la intrarea în iarnă pe locul 47 în ierarhia mondială FIBA, clasare superioară celei a României, firească şi pe fondul prezenţelor succesive ale maghiarilor la turneele finale ale Euro Basket din 2017 şi 2022, succesiune pe care n-o mai izbuteau încă de la finele anilor 60, fie şi cu un recul, acum 9 ani sitându-se pe poziţia a 16-a, acum doar 4 ani numai penultimii din 24 de naţionale, fără a se mai fi calificat şi pentru reuniunea continentală din 2025.
România nici atât drept o cu totul altă poveste.
Revenind la amicalul de pe Beghei,ai „violeţilor” Timişoarei au fost ultimii clasaţi pe prima scenă a Ungariei cu 14 cluburi, autori a 5 victorii în primele 20 de etape dar deţinători ai „lanternei roşii” înaintea ultimelor 6 runde din retur ca urmare a unei penalizări de un punct.
Şase fiind deficitul celor din Szeged faţă de a opta şi ultima clasată cu drept de calificare în play-off, în vreme ce la polul opus lider cu 3 puncte avans este NHSZ Szolnoki Olajbanyasz, cu un singur eşec şi 39 de puncte, urmat de cei din Szombathely, sfertfinalişti la zi contra lui Bosna BH în FIBA Europe Cup, şi la alte 3 puncte de Alba Fehervar dar şi de DEAC.
Şi cu menţiunea că unele din aceste fruntaşe sunt implicate la finele săptămânii la Budapesta la turneul Final4 al Cupei Ungariei, cu semifinalele NHSZ-Szolnoki Olajbányász – Atomerőmű SE, a şasea clasată în prima ligă, şi Falco-Vulcano Energia KC Szombathely – Endo Plus Service-Honvéd Budapesta, a şaptea în elită.
Cât despre SZTE-Szedeak,cei din Szeged au descins la Timişoara fără tânărul internaţional Cseh dar şi fără mai rutinaţii Kerpel-Fronius şi Vulikic, însă ultimii clasaţi peste graniţă s-au desprins la 6-7 puncte în fiecare din primele două sferturi, cu18:25 şi 22:28 .
„Violeţii” bănăţeni câştigând în schimb sferturile după pauză cu23:20 şi 25:19 în faţa „albaştrilor” lui Andjelko Mandics, învingători în amicalul în deplasare cu88:92, de la 40:53 la mijlocul întâlnirii.
Maghiarii „galopau” în „încălzirea” inaugurală de ieri a „triunghiularului” de la Timişoara, 112:63 după 54:27 la pauză cu Euro-Grades Scouting Combines, o combinată de nord-americani oaspeţi ai lui Dragan Petricevic.
Proxima apariţie oficială pentru timişoreni, de peste două săptămâni, nefiind însă „acasă”, ci la Galaţi în etapa a 22-a, abia peste circa 3 săptămâni găzduind primirea nou-promovaţilor gorjeni.
Altfel, după cum s-a consemnat deja, târg-mureşenii care-i eliminau în toamnă încă de la primul hop pe alb-violeţi din Cupa României au cedat doar la 3 puncte gazdelor orădene semifinala de săptămâna aceasta a Cupei României, adjudecată la un punct diferenţă în Bihor de campioana U-BT Cluj, în dauna localnicilor, după ce în penultimul act laureaţii dispuneau şi de dinamovişti.
Programul viitor în Liga Naţională şi clasamentul la zi, pe coloana rezultatelor secţiunii Baschet în Sporttim.
* În întrecerile feminine, Rapid Bucureşti a câştigat vineri prima semifinală a turneului patrulater de la Sighetu Marmaţiei al Cupei României, 94:69 cu campioana Sepsi SIC, cea de-a doua fiind programată seara pe axa Arad – Târgovişte, iar ultimul act pentru trofeu duminică, după care săptămâna viitoare aduce cu începere de vineri faza I eliminatorie a zonei 1-8, la Sfântu Gheorghe cu timişorencele de pe poziţia a opta în calitate de vizitatoare, apoi acasă la 2 martie.
realizate deOvidiu Sava .