UTA Arad rămâne în Liga 1. „Bătrâna Doamnă”, victorioasă în barajul cu Gloria Buzău
UTA Arad și-a asigurat prezența pentru încă un sezon în Liga 1, după ce a câștigat returul barajului cu Gloria Buzău, pe teren propriu, cu scorul de 5-1.
, arădenii s-au impus în returul disputat pe teren propriu prin golurile marcate de Virgiliu Postolachi (16, 80), Andrei Chindriş (49, 65) şi Philip Otele (89), respectiv Valentin Alexandru (68).
Gloria a avut prima ocazie a partidei, în minutul 5, dar portarul Florin Iacob a respins mingea şutată de Dudu din lovitură liberă de la circa 30 de metri.
Arădenii au fost periculoşi prima oară în minutul 14, la o ieşire hazardată a portarului Denis Rusu, dar Abeid a trimis în bară din unghi.
UTA a deschis scorul în minutul 16, prin Postolachi, cu capul, după un corner. Gazdele au ratat alte două ocazii până la pauză, prin Claudiu Keşeru (40) şi Desley Ubbink (42).
Echipa pregătită de Mircea Rednic şi-a dublat avantajul în minutul 49, tot după un corner, Andrei Chindriş, lăsat nemarcat, marcând din apropiere. Fundaşul Chindriş a reuşit dubla (65), când a marcat cu capul după un corner executat de Paul Anton.
Golul de onoare al buzoienilor a fost înscris de Valentin Alexandru (68), cu un şut de la 24 de metri, din lovitură liberă.
UTA a mai marcat prin Postolachi (80), după ce Stahl a interceptat o pasă greşită a lui Rusu, şi prin nigerianul Otele (89), cu un şut de la 20 de metri.
UTA se menţine în Liga 1, în timp ce FC Argeş a retrogradat în eşalonul secund în urma meciurilor de baraj.
CS Mioveni şi Chindia Târgovişte au retrogradat direct în Liga a 2-a, Politehnica Iaşi, Oţelul Galaţi au promovat direct, iar Dinamo în urma barajului.
Urmărește România Liberă pe
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Celebrul model OnlyFans Arabella Mia i-a lăsat pe toți cu gura căscată atunci când a apărut la meciul dintre Arsenal și Wolverhampton, din ultima…
Oficialii din Indonezia au anunțat miercuri (7 iunie) că un bărbat australian acuzat că a agresat oameni, fiind în stare de ebrietate, va fi…
Klaus Iohannis nu l-a vrut în funcția de premier pe Marcel Ciolacu. Dar se pare că nu mai are de ales. După ce și-a…