17.5 C
Județul Arad
27 aprilie, 2024

Cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale în aproape toată țara….

Cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale în aproape toată țara. HARTA

11 iunie 2023

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis o avertizare cod portocaliu de averse torenţiale pentru 15 judeţe, valabilă pe parcursul zilei de duminică, şi o atenţionare cod galben, pentru 24 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

Potrivit meteorologilor, duminică, între orele 12:00 şi 21:00, judeţele Sălaj, Cluj, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamţ şi Harghita şi zona de munte a judeţelor Maramureş, Bihor, Alba, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Bacău se vor afla sub Cod portocaliu de averse torenţiale. Local cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

De asemenea, de la ora 11:00, până la ora 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei şi local în Muntenia. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

Astfel, se vor afla, integral, sub Cod galben judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Covasna, Buzău, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Satu-Mare, Ilfov şi municipiul Bucureşti, şi parţial judeţele Bacău, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba şi Bihor.

Urmărește România Liberă pe

Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României îl recheamă pe ambasadorul din Kenya, după ce ambasadorul a fost acuzat că a făcut, în public, o…

Autoritățile din Federația Rusă pregătesc un summit Rusia – Africa, care ar urma să se desfășoare în marele oraș Sankt Petersburg, fosta capitală a…

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că va propune ca UDMR să preia Ministerul Energiei și Ministerul Fondurilor Europene, în guvernul care fi condus…

Sursa: https://romanialibera.ro/social/meteo/cod-portocaliu-si-cod-galben-de-ploi-torentiale-in-aproape-toata-tara-harta/

Ultimă oră

Același autor