-0.8 C
Județul Arad
16 februarie, 2026

Alexandru Albu: „Sunt optimist că putem lua punct sau puncte cu Dinamo”

Unirea Slobozia încheie etapa cu numărul 27 în SuperLigă pe terenul formației Dinamo București, una dintre echipele cu pretenții la câștigarea campionatului în acest sezon.

Alexandru Albu, fotbalist venit în iarnă și care s-a integrat rapid în angrenajul echipei, autorul unicului gol al echipei marcat în meciul cu UTA Arad, este conștient că meciul cu echipa de pe locul 3 va fi unul greu dar din care se poate scoate un rezultat pozitiv.

„Întâlnim una dintre cele mai bune echipe în momentul de față, cu jucători foarte buni, o echipă căreia îi place să joace un fotbal frumos. Noi trebuie să ne respectăm sarcinile pe care le avem pe teren, să fim concentrați, să punem în practică tot ce am lucrat la antrenamente.

Dacă vom juca la fel cum am făcut-o cu Farul, cu aceeași atitudine, determinare, ambiție și un pic de răutate, pentru că pe aceste echipe foarte bune trebuie să le bați la toate capitolele, cred că putem să scoatem un rezultat foarte bun.

Important este să fim foarte bine la ora meciului, să eliminăm micile greșeli pe care le mai facem pentru a nu avea probleme. Sunt optimist că putem lua punct sau puncte.” , a spus fotbalistul la conferința de presă de dinaintea meciului.

Este normal, atunci când ai rezultate pozitive nu poți fi fericit, este normal să stai cu capul în pământ, să te gândești unde s-a greșit pentru a putea schimba. Noul antrenor a venit cu un vibe nou, a știut să ne ridice moralul, ne-a dat încrederea pe care o pierdusem din cauza rezultatelor și asta s-a văzut la meciul cu Farul Constanța. (ALEXANDRU ALBU, UNIREA Slobozia)

Alexandru Albu a vorbit și despre atmosfera din vestiar de dupămeciul câștigat cu Farul Constanța , victorie venită după o serie cumplită de confruntări pierdute în.

„A ieșit cu bine, am câștigat cu Farul, ceea ce antrenorul ne spusese din prima zi când a venit la echipă. Este important să nu stăm cu nasul pe sus pentru că am câștigat un meci. Am pierdut 14 meciuri, putem câștiga 14 meciuri, putem face asta, avem o echipă bună.

Important este să credem cu toții iar atunci când intrăm pe teren să arătăm din primul minut răutatea și ambiția de la meciul cu Farul Constanța.

Putem scoate rezultate foarte bune chiar dacă avem meciuri grele, orice fotbalist ar trebui să se bucure de aceste meciuri în care își poate demonstra valoarea. Dacă suntem pozitivi și suntem motivați, sunt sută la sută convins că putem scoate rezultate bune.” , a explicat fotbalistul Unirii.

Sursa: https://infoialomita.ro/alexandru-albu-sunt-optimist-ca-putem-lua-punct-sau-puncte-cu-dinamo/

Ultimă oră

Același autor