Viitorul a răzbunat-o pe colega arădeană din Pecica (învinsă cu 3-1, sâmbătă) și a trecut cu 2-0 de echipa „satelit”, tot din eșalonul trei, a celor Szeged 2011 Grosics Academia. Meciul amical a avut loc tot în Ungaria, dar mai aproape de graniță, la Gyula, acolo unde gruparea condusă de Giovanni Catanzariti s-a impus cu 2-0.
Prima parte a fost destul de echilibrată cu situații pentru Filimon și Larosa, dar și o ocazie mare a maghiarilor, rezolvată – însă – de portarul Gârlea. Arădenii jucat ceva mai bine după pauză și au deschis scorul destul de repede. În minutul 56, Rasaq a verticalizat pentruși acesta a marcat cu un șut din 16 metri. 2-0 s-a făcut cu 10 minute înainte de final, când după un corner juniorul(foto) a marcat de pe colțul lung. Vîlcu, Filimon, Larosa și Sas au avut și alte ocazii în contul „roș-albilor”.
Viitorul nu i-a deplasat în Ungaria pe Băloi, Pantea, Afedzi, Abdul și Olantunji, însă l-a debutat pe fundașul albanez Kristi Marku.„A fost un test util, mai bun pentru noi în repriza a doua. Mai avem de corectat, e bine pentru faza în care ne aflăm. Sunt multe aspecte pozitive cu o lună înainte de a începe, dar mai sunt și destule aspecte negative, încercăm să le rezolvăm. A debutat și Marku, e un jucător cu experiență, aduce siguranță în apărare, împreună cu Lobonț au închis în fața porții, nu am luat gol. Vineri jucăm cu Felnac și sâmbătă cu Olimpia Satu Mare, din Liga a II-a, ambele amicale vor avea loc pe Șega ”, a menționat Cristian Sculici.
Antrenorul celor de la Viitorul a contat pe: Gârlea – Ștef, Lobonț, Marku, Miculaiciuc – Rasaq – Larosa, Sas, Vîlcu, Filimon – Al. Catanzariti. Au mai jucat: Faur – Siminic, Gal, Ghergar, Hațegan.