4.5 C
Județul Arad
4 februarie, 2026

UTA, trei puncte mari cu FC Argeș! Lupta la play-off devine spectaculoasă

UTA a dat lovitura astăzi la Mioveni, în deplasare cu FC Argeș, meci contând pentru etapa a 24-a a SuperLigii. Arădenii au prestat un joc tactic foarte bun și bine organizați, au ținut revelația în șah. Meciul a fost însă unul de o slabă factură și cu puține realizări, poate și datorită mizei mari și a terenului mai greu, dar până la urmă tot ce contează este rezultatul și cele trei puncte mari. După o primă repriză de luptă și uzură, în care cele două echipe s-au anulat reciproc și au fost preocupate să nu riște, partea a doua a fost ceva mai animată, dar nu cu multe ocazii. Faza care a decis învingătoarea s-a consemnat în minutul 67, când Alomerovic i-a pus mingea pe cap lui Coman, iar atacantul UTA-ei a reluat imparabil la colțul lung, din fața careului mic.

Coman confirmă forma bună și aduce o victorie prețioasă

Piteșenii s-au aruncat apoi în atac, dar s-au lovit de un zid defensiv fără cusur, cu Poulolo, Benga sau Odada respingând tot din careu. Abia în prelungiri au avut oaspeții ceva emoții, la capul lui Sierra, dar Gorcea a fost la post și UTA s-a impus în stil italian, cu 1-0! Victorie ce pune presiune mare pe celelalte candidate la playoff și momentan formația lui Adi Mihalcea urcă iar pe locul 6, de play-off, cu 38 de puncte, la egalitate cu a cincea clasată, FC Botoșani, care are de jucat luni, cu Oțelul. Urmează o perioadă încărcată, cu un alt meci extrem de important pentru TOP 6, miercuri, 4 februarie, ora 18, acasă cu CFR Cluj, în runda a 25-a, intermediară.

Mihalcea savurează un nou succes și fanii pot visa la TOP 6

„Sunt trei puncte mari împotriva unei echipe bune ce pierde greu acasă. Un meci de luptă, ne așteptam la lucrul acesta. Am fost mai norocoși, putem să zicem, mai determinați în duelurile ofensive și am reușit să câștigăm. Mă bucură lucrul acesta, căci de azi încep două săptămâni grele și pentru liniștea noastră aveam nevoie de acest lucru după înfrângerea de acasă. ând ai încredere în tine poți face lucrurile mult mai bine. În rest, organizarea defensivă, cât și lucrul acesta ofensiv face parte din ADN-ul nostru. Dar, astăzi, dacă ar fi să aleg o calitate, a fost determinarea”, a declarat Adrian Mihalcea, antrenorul celor de la UTA.

Lazar – Tofan, Garutti, Tudose, Sadriu (Briceag) – Sierra, Rață (Emmers), Blagaic (Rădescu) – Moldoveanu (Brobbey), Bettaieb, Micovschi (Pârvu).

Gorcea – Țuțu, Benga, Poulolo, Alomerovic – Mino Sota (Van Durmen), Odada – Abdallah, A. Roman (Barbu), Costache (Gojkovic) – Coman (Hrezdac).

Au arbitrat: A. Chivulete – la centru, A. Constantinescu (ambii din București) și Fi. Vișan (Galați) – asistenți.

Sursa: https://sportularadean.ro/uta-trei-puncte-mari-in-deplasare-cu-fc-arges-lupta-la-play-off-devine-spectaculoasa/

Ultimă oră

Același autor