Anul 2025 a adus o scădere abruptă a numărului de dosare soluționate în județul Arad. Dacă în 2024 au fost finalizate 9.296 de cauze, în 2025 numărul a coborât la 7.167.
Diferența de peste 2.100 de dosare evidențiază impactul direct al lipsei de personal și al suprasolicitării magistraților. Deși stocul total de dosare aflate în lucru a scăzut ușor, ritmul de soluționare rămâne unul îngrijorător, mai ales la nivelul parchetelor locale.