4 C
Județul Arad
4 februarie, 2026

Ryan Reynolds va fi „top speaker” la IMPACT Bucharest. Este prima apariție oficială a actorului în România • Special Arad · ultimele știri din

Nominalizat la Globurile de Aur, Reynolds este nu doar unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood, ci și un antreprenor de succes, cu investiții majore în branduri precumAviation American Gin șiMint Mobile , vândute ulterior în tranzacții de peste un miliard de dolari. Prin agenția sa de marketing creativ,Maximum Effort , este recunoscut pentru strategia de „fastvertising” – campanii virale dezvoltate și lansate în timp real.

La IMPACT Bucharest , Reynolds va vorbi despre creativitate, leadership, decizie și inovație, oferind perspective din industria filmului, business și marketing. Este cunoscut și pentru discursul său deschis despre anxietate și impactul acesteia asupra stilului de leadership, o temă relevantă pentru mediile de business și industriile creative.

IMPACT Bucharest, ajuns la a treia ediție, este parte a unei platforme europene de evenimente care, din 2016, reunește lideri de business, decidenți politici, experți academici și voci influente din cultură și artă. Ediția din 2026 este anunțată drept cel mai amplu eveniment economic din Europa de Sud-Est, cu aproximativ 2.000 de participanți din România, regiunea SEE și restul Europei.

Agenda va acoperi teme precum dezvoltarea economică, inovația, securitatea cibernetică, tranziția verde, digitalizarea, viitorul orașelor, leadershipul, sănătatea, marketingul și comerțul digital. Lista completă a speakerilor urmează să fie anunțată.

Sursa: https://specialarad.ro/ryan-reynolds-top-speaker-impact-bucharest/

Ultimă oră

Același autor