Terenurile vizate se află în intravilanul municipiului Arad și aparțin mai multor proprietari privați. Aceștia propun transformarea zonei într-un cartier de case, cu funcțiuni complementare precum accese auto, parcaje, spații verzi și utilități publice.
Potrivit documentației realizate de firma arădeanăArhitectonic SRL, proiectul prevede construirea de locuințe individuale, fie izolate, fie cuplate, cu un regim de înălțime moderat. Casele nu vor depăși, în general, un etaj și mansardă, iar înălțimea maximă admisă este de 11 metri. Autoritățile precizează că aceste limite respectă inclusiv avizul Autorității Aeronautice Civile Române.
Zona va avea un caracter exclusiv rezidențial. Activitățile industriale, depozitarea, producția sau alte funcțiuni care ar putea genera zgomot, mirosuri neplăcute sau poluare sunt interzise. Vor fi permise doar activități de mici dimensiuni, precum birouri pentru diferite profesii care nu creează disconfort vecinilor.
Un accent important este pus pe spațiile verzi. Fiecare parcelă destinată locuirii va trebui să aloce cel puțin 35% din suprafață pentru grădini și zone plantate. De asemenea, parcarea mașinilor pe spațiile verzi va fi interzisă, iar fiecare locuință va trebui să aibă asigurate locuri de parcare în interiorul proprietății.
Accesul auto și pietonal se va face din strada Măslinului, care va avea un profil de 10 metri lățime. Pentru acest lucru, o parte din terenurile private vor fi cedate gratuit domeniului public, astfel încât strada să poată fi amenajată corespunzător. Drumurile și accesele vor fi realizate pe cheltuiala investitorilor, înainte de construirea efectivă a caselor.
În ceea ce privește utilitățile, dezvoltatorii vor trebui să asigure rețelele de apă, canalizare, electricitate și gaze naturale, urmând ca acestea să fie predate ulterior operatorilor publici.
Planul Urbanistic Zonal a primit aviz favorabil din partea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, precum și avizul arhitectului-șef al Municipiului Arad. Se specifică faptul că documentația respectă legislația în vigoare și condițiile stabilite prin certificatul de urbanism.
Proiectul este acum la faza de transparență decizională, iar cetățenii interesați pot emite păreri până la data de 16 februarie (trimise fie înACEST formular, fie pe adresa de e-mail[email protected]). Ulterior, proiectul va fi supus votului în Consiliul Local Municipal.
Citește și:
Sursa: https://specialarad.ro/ansamblu-case-cartierul-gradiste-puz/