ÎnSuperliga, etapa a 25-a UTA – CFR CLUJ 0-1 (0-0)
04.02.2026, ora: 18,00, stadion: „Francisc Neuman”, temperatura: 10°C, spectatori: 7800.
Korenica (68).
(antrenor Adrian Mihalcea): Gorcea – Țuțu (79 Barbu), Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Odada, Mino – Gojkovic (73 Tzionis), Roman (64 Abdallah), Costache – Coman (79 Iacob).
Tordai – Stolnik, Benga, Van Durmen, Hrezdac, L. Mihai, Țăroi.
Cartonașe galbene: Alomerovic, Țuțu.
(antrenor Daniel Pancu): Popa – Braun (60 Abeid), Sinyan, M. Ilie, Camora – Keita, Djokovic – Cordea (83 Zahovic), Biliboc, Korenica (90 Deac) – Slimani (46 Alibek).
: Vâlceanu – Kun, Masic, Perianu, Fica, Șfaiț.
Cartonașe galbene: Djokovic, Cordea, Braun, Keita, Popa.
Istvan Kovacs (Carei-Satu Mare) – Adrian Vornicu (Iași) și Ioan Alexandru Corb (Satu Mare). Andrei Moroiță (Ploiești).
Camera VAR: Ionuț Coza (Cernica Ilfov), Ovidiu Artene (Vaslui).
Observator FRF : Iosif Olah (Sfântu Gheorghe)
Delegat LPF: Ioan Mărginean (Alba Iulia).
O repriză de „off” și una de „out”
Sunt meciuri în care chiar dacă joci bine, trebuie să joci și un pic – adică măcar o repriză – prost. Că de asta-i Superliga asta făcută, după chipul și asemănarea țării unde se organizează. Nu-s supărat, sunt dezgustat, ăsta e cuvântul meu prin care îmi pornesc comentariul acestui meci, că de cronică nu are rost să vorbesc… prea mult.
Dar, vorba aia, ori suntem ziariști, ori nu mai suntem! Și încep cu fotbalul, că asta a prestat UTA din minutul 1, până în 45. au jucat, sau s-au jucat cu ăi de la CFR Cluj, cu o dezinvoltură de echipă de play-off. De i-au făcut pe băieții lui Pancu să se simtă chiar ca o echipă modestă de play-out. Bai că n-au fost faze multe de poartă, de cea a lui Popa zic, arădenii reușind să dea doar de două ori pe poartă.
UTA i-a luat la „tiki-taka” pe clujeni, i-au întins, mai ales pe Brown, care a fost solicitat pe partea lui, de nu mai știa băiatul unde-i poarta lui. Dar CFR-iștii s-au apărat bine, au blocat, au degajat – uneori „ca la județ” – dar și-au atins scopul, n-au primit gol! Și au avut și „bulan”, că și ăsta contează la final, nu? Zic de faza când Gojkovic n-a ajuns să reia centrarea „parabolă pe interior” a lui Costache, apoi de cea din minutul următor (28), când Roman a tras în Sinyan, mingea a deviat, dar portarul Popa a scos-o cumva. După care și clujenii puteau marca, la faza din minutul 28, pornită dintr-o greșeală neforțată făcută de Gojkovic, foarte slab la prima titularizare. Ei bine, sârbul împrumutat de la Rapid, a pierdut aiurea mingea în partea dreaptă a propriului careu, Camora i-a spus „mulțumesc”, a centrat spre „11 metri”, dar Korenica a tras de acolo exact în piept la Gorcea și Pospelov a „rezolvat” problema.
Faza asta i-a băgat în joc pe ceferiști, care s-au pus pe „16”-le gazdelor, pentru prima dată în acest meci. Dar și defensiva UTA-ei a fost „la lucru”, așa că a mai fost rost de altă fază de gol pentru „ai noștri”. Roman a pasat „pe” Coman, care a intrat hotărât din dreapta, a tras, Popa a respins, dar Costache – neinspirat, iar, meciul ăsta – a rămas doar să-l admire pe Ilie cum degajează din fața lui.
Închei ce-am avut de spus despre „fotbalul” jucat de UTA în prima repriză, subliniind că…da, Odada e fotbalist și a arătat-o din plin prin ce-a făcut pe teren în această parte de joc. Dar are – sau a avut și poate mai are – baiurile lui, că de asta joacă la UTA și nu pe la PSG, sau Real. Bravo Richard!!!
Despre actul secund? Hai că vă spun părerea mea
Clujul l-a schimbat pe figurantul din față, de Slimani zic, iar Alibek a fost în meci. A intrat în și Korenica, ce mai, „galben-violeții” (ce culoare nașpa de echipament) au „înviat”. Asta pentru că UTA s-a stins. Game over! Ora închiderii! n-au mai tras pe poartă în repriza a doua, despre ce vorbim? Iar meciul, că și-n se vorbea că „oaspeții își doresc mai mult victoria”, n-are rost să fie dezbătut.
CFR-ul a marcat în minutul 68, când Keita a avansat pe axul central, a tras, mingea a fost respinsă de defensiva noastră spre Biliboc, care a lăsat-o mai departe lui Korenica, șut din 14 metri în stânga lui Gorcea, ceau, 0-1! În rest, UTA – tot – zero, CFR-ul mai o ocazie, cu reluare Sinyan din 12 metri și respingere Gorcea de sub transversală și..gata! Că CFR Cluj servește puncte la Arad non-stop! Că din șase vizite, au luat maxim în cinci și-n una a fost egal. Deci, cine-i ,,masterful”?
Da, las, că până prin 2074, tot îi bate UTA o dată pe „Neuman”… Că dară până atunci se curăță și țara noastră, iar Superliga ia și ea o formă umană, morală, cum vor fi pe atunci și politicienii noștri. Numa zic!
Primele impresii la final:
Adrian Mihalcea: „Avem o primă repriză bună pe care am controlat-o în mare parte, am avut și câteva oportunități de a marca. Începem repriza a doua nu foarte bine, s-a întâmplat și cu Rapid, dar nu și cu FC Argeș. Luăm gol dintr-o fază inițiată de noi în propria jumătate, iar după aceea nu am mai fost clari. Am încercat să ducem mingile cât mai repede în atac, nu am reușit. CFR-ul e o echipă cu experiența acestor momente și a putut să absoarbă această presiune. Nu știu dacă mental am avut probleme, însă da, există acest volum de efort făcut de toți jucătorii. Practic sunt aceiași, minus Gojkovic, care au jucat în aceste patru etape. Dar vom încerca să ne refacem fizic, mental nu avem de ce. Jucăm, propunem fotbal bun, câștigăm în deplasări, nu am făcut-o acasă. Trebuie să mergem etapa următoare și să câștigăm punctele pierdute acasă”
Sursa: https://www.criticarad.ro/o-repriza-de-off-si-una-de-out-uta-cfr-cluj-0-1/