Antrenorul echipei UTA Arad, Adrian Mihalcea, a spus, după meciul cu Csikszereda FK, că este nemulțumit de prestația elevilor săi din prima repriză și a transmis că, din punctul său de vedere, obiectivul UTA-ei nu poate fi accederea în play-off, deși a recunoscut că există o presiune din partea tuturor în acest sens.
„Pierdem un joc din două șuturi pe poartă. Atât au avut și au dat două goluri. N-am făcut o primă repriză foarte bună, am fost lenți, previzibili. Au venit acele două execuții frumoase ale celor de la Miercurea Ciuc și am intrat la pauză cu două goluri în minus. În a doua repriză s-a jucat la o singură poartă, au avut un portar în mare formă și nu am reușit nici măcar să înscriem un gol.
Păcat pentru noi că nu am reușit să scoatem un rezultat pozitiv. E o zi în care nu ne-a ieșit aproape nimic. În plus, la pauză am vrut să-l introducem pe Coman și s-a accidentat. N-am fost foarte limpezi la minte, avem această presiune pusă aiurea, aceea de a ne bate la locurile de play-off.
Am spus întotdeauna că trebuie să fim echilibrați. E responsabilitatea mea în a alcătui echipa, m-am bazat pe mai mulți factori. Eu sunt responsabil pentru tot ce se întâmplă, pentru rezultate. În același timp, aș vrea să remarc că am făcut un campionat bun până acum și nu aș vrea să se uite acest lucru.
Văd o presiune, am numit-o nebunie, de calificare în play-off. Din partea tuturor, mai puțin a noastră, a staff-ului. Suntem într-o poziție bună, dar pentru a fi în play-off ai nevoie de mai mult”, a declarat Adrian Mihalcea, după meciul de la Miercurea Ciuc.
De asemenea, Mihalcea a anunțat că David Barbu (19 ani), împrumutat de Universitatea Craiova la UTA la începutul sezonului, se va întoarce în Bănie după jocul de la Csikszereda, dar la echipa secundă a oltenilor.
„Barbu va pleca, azi a fost ultimul său meci la noi. Și-a manifestat dorința de a se întoarce la Craiova. Îmi pare rău pentru el, pentru că se duce la echipa a doua a celor de la Universitatea Craiova. Au fost discuții între cluburi, eu am vorbit cu băiatul, i-am explicat că ar putea să progreseze mai mult la noi, fiind în Liga 1 și având destul de multe minute, dar îl înțeleg. Alte plecări, nu”, a mai afirmat Adrian Mihalcea.
Echipa ciucană Csikszereda FK a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia arădeană UTA, în etapa a 26-a din Superligă.