Imaginile de aseară de la meciul dintre FCSB – Csikszereda (1-0), cu gazonul de pe „Arena Națională” acoperit în totalitate cu zăpadă au fost inedite și i-au surprins până și pe jucătorii echipei campioane. „În repriza a doua, când vedeam din ce în ce mai multă zăpadă pe teren… E incredibil, în 2026, la ce stadion, cât a costat, e decapotabil (n.r. râde),probabil de aia a costat așa mult. Să n-ai posibilitatea să tragi acoperișul ăla deasupra. Incredibil” , a declarat, aseară, „decarul” echipei campioane.
Chiar dacă nu la aceeași intensitate, a nins în această noapte și la Arad, dar gazonul de pe arena „Francisc Neuman” arată bine înainte cu 2 zile de meciul dintre UTA și CFR Cluj, din etapa intermediară. Chiar dacă iarba nu a fost acoperită cu folie, degivrarea și-a făcut treaba și terenul nu e deloc acoperit cu zăpadă. Temperaturile ar urma să crească puțin de mâine încolo și nu se anunță nici precipitații, așa că duelul ce s-ar putea dovedi decisiv pentru play-off ar trebui să se joace în condiții bune.
În schimb, Adrian Mihalcea nu e prea fericit astăzi, căci la primul antrenament de după meciul cu FC Argeș echipa sa are de-a face cu terenul parțial înghețat de la „ICRTI”. Antrenorul „roș-albilor” nu a dorit să-și încarce suplimentar elevii cu două zile înainte de meci pe „sintetic”, acolo unde Pospelov sau Hrezdac, în primul rând, au dificultăți să se antreneze.