11.5 C
Județul Arad
27 aprilie, 2024

Circulaţia, fluidizată în vestul ţării. Oradea, conectată cu Arad şi cu Timişoara

De săptămâna viitoare se va putea circula „foarte uşor” de la Oradea către Arad şi Timişoara şi de acolo mai departe, spune Nicolae Ciucă pe şantierul drumului de legătură dintre Centura Oradea (Giraţia Calea Sîntandrei) – Autostrada A3 (Biharia).

Circulaţia, fluidizată în vestul ţării. Oradea, conectată de Arad şi de Timişoara

După ce a subliniat importanţa lucrărilor, Ciucă a spus că România îşi va atinge potenţialul în momentul în care, prin lucrările de infrastructură, vor fi legate cele trei provincii istorice ale ţării.

Ciucă a subliniat, de asemenea, importanţa faptului că a existat continuitate pe proiecte.

„Putem să spunem că atunci când avem autostrăzi, drumuri expres – care, de altfel, sunt în lucru, iar unele dintre ele sunt terminate – vedem efectele, vedem că vin investiţii, vedem că există atractivitate pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi lucrul acesta este cel care contează”, a afirmat fostul premier.

Este deosebit de importantă continuarea dinamicii a absorbţiei de fonduri europene pentru că „produce efecte” şi „ne ajută în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea locală, dezvoltarea regională şi, mai mult decât atât, ne ajută să ne îndeplinim acel obiectiv de reducere a disparităţilor între judeţe”.

„Săptămâna viitoare se va putea circula foarte uşor de la Oradea către Arad şi Timişoara şi de acolo desigur şi către Est şi către celelalte provincii din ţară”, a declarat Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/circulatia-fluidizata-in-vestul-tarii-oradea-conectata-cu-arad-si-cu-timisoara-22303873

Ultimă oră

Același autor