Cele trei vagoane ale trenului de marfă care au deraiat la Roșiori Nord au fost repuse pe șină
Cele trei vagoane ale trenului privat de marfă care au deraiat în staţia Roșiori Nord au fost repuse pe șină, iar marţi vor fi efectuate reparaţii la infrastructura feroviară afectată, a anunţat luni seara purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că la ora 21:10 s-au finalizat operaţiunile de repunere pe şină a celor trei vagoane deraiate din compunerea trenului privat de marfă. Astfel, marţi, 14 martie 2023, personalul feroviar de specialitate va verifica liniile de cale ferată din zona deraierii şi va executa lucrările de reparaţii la infrastructura feroviară afectată, astfel încât circulaţia trenurilor în staţia Roşiori Nord să poată fi reluată în condiţii normale şi de siguranţă şi pe liniile 4, 5 şi 6”, a precizat Oana Brânzan.
pe raza staţiei Roşiori Nord se desfăşoară în continuare, până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare, doar pe liniile 1, 2 şi 3, fără implicaţii majore în circulaţie.
„CFR SA mulţumeşte călătorilor pentru înţelegere şi îi asigură că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari au drept scop restabilirea traficului feroviar în condiţii normale de circulaţie”, a adăugat ea.
Cele trei vagoane de marfă ce au deraiat la Roșiori Nord au fost repuse pe șină, fiind și victime printre cei aflați în trenul de călători
Două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă încărcat cu autoturisme au deraiat luni, în jurul orei 4:00, la intrare în staţia Roşiori Nord, iar unul s-a răsturnat, a anunţat CFR SA. La rândul său, CFR Călători a informat iniţial că din primele informaţii trei pasageri din trenul IR 1822 Arad – Bucureşti Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgenţă a trenului s-au lovit, aceştia fiind preluaţi de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri.
Totuşi, din primele verificări a reieşit că mecanicul trenului de călători, care urma să intre în staţia Roşiori Nord la altă linie, a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare, conform unui comunicat al CFR SA.
„Din primele verificări şi conform informaţiilor preliminare transmise de personalul feroviar aflat la faţa locului, mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în staţie la altă linie, a depăşit semnalul de intrare în staţie, care era deja în poziţia OPRIRE (culoarea ROŞIE) şi a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare. Aceste informaţii sunt deja verificate şi analizate de membrii Comisiei de anchetă AGIFER, comisie care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă”, precizează CFR SA, potrivit
Trenul privat de marfă avea în compunere 26 de vagoane încărcate cu autoturisme Ford şi circula în relaţia Craiova – Palas.
Conform ISU Teleorman, patru persoane au ajuns la spital, luni dimineaţa, după ce un tren a frânat de urgenţă pe traseu, iniţial anunţându-se că a deraiat între Roşiorii de Vede şi Măldăeni, Planul Roşu de Intervenţie a fost iniţiat, dar ulterior accidentul nu a fost confirmat, iar acesta a fost dezactivat.
Conform ISU Teleorman, 12 persoane au fost rănite, însă opt au primit îngrijiri la locul incidentului şi nu a fost nevoie să fie transportate la spital.
„Potrivit ultimelor informaţii centralizate de la locul intervenţiei, situaţia privind victimele se prezintă astfel: 12 persoane rănite, dintre care patru transportate la spital şi opt nu au necesitat acest lucru, însă au fost asistate medical la faţa locului; dintre cele patru victime, un bărbat de circa 46 de ani şi o femeie de aproximativ 30 de ani au fost transportaţi la UPU Alexandria, cu traumatisme la nivelul membrelor şi capului, conştiente şi cooperante, iar alte două persoane, un bărbat de circa 59 de ani şi o femeie de aproximativ 61 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal din Roşiorii de Vede, cu traumatisme la nivelul membrelor”, anunţă ISU Teleorman.
Urmărește România Liberă pe
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.
A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Liderul chinez a ajuns la Moscova, la invitația președintelui Rusiei, însă Vladimir Putin nu l-a așteptat la aeroport pe președintele Chinei, Xi Jinping. La Moscova,…
Patru din 10 români se declară fericiți cu nivelul de avuție personală din prezent, în timp ce 16% dintre respondenții la un studiu Revolut…
Yang Uk, cercetător la Institutul Asan pentru Studii Politice din Seul, explică de ce ar putea însemna, de asemenea, că alte țări vor avea…