21.8 C
Județul Arad
27 aprilie, 2024

Cătălin Cherecheș a intrat în GREVA FOAMEI. „Primarul fugar” a refuzat să mănânce încă de când a fost adus în România, în urmă cu două zile

Cătălin Cherecheș a intrat în greva foamei

Publicat: 21/03/2024, 14:04

Aflat în carantină în penitenciar, Cătălin Cherecheș a intrat în greva foamei. „Primarul fugar” a refuzat să mănânce încă de când a fost adus în România din Germania, respectiv în urmă cu două zile, spun surse din cadrul ANP, pentru

Surse din penitenciare au explicat, pentru Gândul care este starea actuală a deținutului Cătălin Cherecheș. El ar fi intrat în greva foamei încă de când a fost adus în țară, la penitenciarul Arad, unde nu a vrut nici măcar micul dejun.

În prezent, el se află la Penitenciarul Rahova, unde a fost băgat, conform procedurilor, în carantină.

Acolo, afirmă sursele din penitenciare, Cherecheș are condiții bune, iar celula este proaspăt renovată, cu termopane, pat nou și lenjerie bună, drept urmare refuzul acestuia de a se hrăni nu ar avea o motivație reală.

Fostul primar mai este vizat în alte dosare penale, aflate pe rol, drept urmare va fi transferat după 21 de zile, la finalul carantinei, în Penitenciarul Aiud.

Cătălin Cherecheș a fost adus în România, în seara zilei de marți.

Condamnat în România pentru corupție

Pe 24 noiembrie 2023, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Instanța a dispus, de asemenea, majorarea perioadei în care nu mai poate ocupa funcții publice de la 4 la 5 ani.

De asemenea, magistrații au menţinut sechestrul pe bunurile edilului. Potrivit deciziei instanței, din durata pedepsei de 5 ani lui Cherecheș ar urma să îi fie scăzută perioada de câteva luni în care a stat în arest, în 2016, timp în care a fost reales primar.

El a fugit din țară cu doar câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei definitive.

După numai patru zile, la 28 noiembrie, Cherecheș a fost prins în Augsburg, Germania.

Se pare că edilul ar fi încercat să fugă şi din Germania. Astfel, el a mers împreună cu o mătuşă cu maşina gonind nebuneşte, cu aproximativ 200 de km pe oră.

Cei doi au ajuns la gara din Augsburg, unde au încercat să scape de maşină și să se urce într-un taxi. Acesta a fost momentul în care Cătălin Cherecheș a fost prins de poliţiştii bavarezi şi de BKA.

mai multe despre acest subiect.

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor ’90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri politice –

21 Mar, 15:54

Știri –

21 Mar, 15:49

21 Mar, 15:48

Ultima oră

Cultură –

21 Mar, 15:46

21 Mar, 15:30

Justiție –

21 Mar, 15:22

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/catalin-chereches-a-intrat-in-greva-foamei-20170921

Ultimă oră

Același autor