10.2 C
Județul Arad
5 februarie, 2026

Flagrant cu 4 kg de cocaină și 8 kg de hașiș. Rețineri DIICOT într-un dosar de trafic internațional de droguri, cu legături în America Latină • Special Arad · ultimele știri din

Potrivit informațiilor din dosar, bărbatul prins cu drogurile în autoturism ar avea antecedente penale și ar fi fost implicat în trecut în activități de criminalitate organizată. De asemenea, presa a relatat anterior că acesta provine dintr-o familie cu legături în structurile de informații ale Ministerului de Interne. Un alt inculpat reținut în acest caz a mai fost anchetat în străinătate, fiind implicat, în 2021, într-o tentativă de trafic de cocaină de mari dimensiuni, într-o operațiune care s-a dovedit a fi coordonată de polițiști sub acoperire.

Ancheta arată că, pe parcursul anului trecut, cei trei suspecți ar fi pus la punct un mecanism de introducere periodică în România a unor cantități semnificative de cocaină și hașiș. Luna trecută, aceștia ar fi transportat pe cale rutieră, din vestul Europei, aproximativ cinci kilograme de cocaină și opt kilograme de hașiș, droguri evaluate la circa 400.000 de euro pe piața neagră.

Substanțele interzise ar fi fost depozitate în județul Ilfov și în municipiul București. În urma perchezițiilor desfășurate în aceste zone, precum și în Constanța, anchetatorii au mai descoperit un kilogram de cocaină, hașiș, sume de bani, cântare de mare precizie și documente relevante pentru cauză.

În cadrul aceleiași acțiuni, un al patrulea inculpat a fost depistat în orașul Voluntari, având asupra sa aproximativ 80 de grame de rezină de canabis și 20 de grame de cocaină.

Cei trei principali suspecți urmează să fie prezentați în fațaTribunalul București , cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din aceeași categorie

Sursa: https://specialarad.ro/flagrant-cocaina-hasis-america-latina/

Ultimă oră

Același autor