8.9 C
Județul Arad
5 februarie, 2026

Filarmonica Banatul Timișoara | Expresia vocală și cea simfonică, în două seri muzicale distincte

Concertul este dedicat muzicii corale a lui Johannes Brahms, compozitor care considera vocea umană drept cel mai direct instrument al adevărului emoțional. Corul Filarmonicii Banatul, sub bagheta dirijoruluiRobert Daniel Rădoiaș , propune un program construit în jurul a trei lucrări emblematice ale creației brahmsiene:

Programul serii reunește trei opusuri esențiale ale creației corale brahmsiene, care surprind evoluția expresivă a compozitorului: de la intimitatea valsurilor din Neue Liebeslieder Walzer , până la gravitatea aproape tragică a lucrării Gesang der Parzen . Împreună, acestea conturează o reflecție muzicală profundă asupra dragostei și destinului.

Invitat să dirijeze acest concert este maestrul Robert Daniel Rădoiaș – dirijorul Corului Filarmonicii de Stat Arad, apreciat pentru activitatea sa în domeniul muzicii corale și pentru abordarea atentă a relației dintre text și expresia muzicală. Colaborările sale cu ansambluri vocale se remarcă prin rigoare stilistică și claritate interpretativă.

Acompaniamentul la pian va fi asigurat deRegina Borinov șiMaksym Borinov .

Flight & Form | Vineri, 6 februarie 2026 | ora 19:00 | Sala Capitol

Vineri, Filarmonica Banatul propune un contrast puternic prin programul concertului„Flight & Form” , susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii

Seara debutează cu Concertul pentru flaut și orchestră deJacques Ibert . Compusă în 1934 pentru Marcel Moyse, unul dintre cei mai mari flautiști ai secolului XX, lucrarea este extrem de solicitantă din punct de vedere tehnic și a devenit rapid o probă de foc pentru flautiștii profesioniști din toată lumea. Muzica sa se remarcă prin eleganță, claritate și un spiritul tipic școlii franceze interbelice.

Solista concertului esteSilvia Careddu – una dintre cele mai apreciate flautiste ale generației sale, cunoscută pentru sunetul său rafinat și expresiv, precum și pentru colaborările cu orchestre de prestigiu din întreaga lume.

În a doua parte a serii, ascultăm Simfonia nr. 1 Sigismund Toduță – una dintre personalitățile fundamentale ale muzicii românești din secolul XX. Lucrarea se distinge printr-un limbaj modern, riguros construit. Compusă în 1954, lucrarea îmbină ideile muzicale ce se dezvoltă gradual, armoniile surprinzătoare și ritmul și dinamica orchestrei.

Prezența acestei lucrări în program subliniază interesul Filarmonicii pentru repertoriul românesc de valoare, fiind o punte între muzica europeană a secolului XX și identitatea componistică autohtonă.

Concertul va fi condus de maestrul, dirijor apreciat pentru claritatea gestului și pentru versatilitatea repertorială, abordând cu naturalețe atât muzica simfonică clasică, cât și creațiile moderne și contemporane.

Organizator: Filarmonica Timișoara / Program finanțat din bugetul local al Municipiului Timișoara.

Sursa: https://www.criticarad.ro/filarmonica-banatul-timisoara-expresia-vocala-si-cea-simfonica-in-doua-seri-muzicale-distincte/

Ultimă oră

Același autor