15.7 C
Județul Arad
28 martie, 2024

Vremea a făcut ravagii în Arad

Sursa foto: Apele Române Crișuri

Furtuna a doborât mai mulți copaci în orașul Arad, unul chiar în Parcul Mihai Eminescu, şi a inundat pasajul din zona străzii Voinicilor, cartierul Micălaca 300.

Din cauza cantității mari de apă acumulată într-un timp atât de scurt canalizarea din zona pasajului nu a făcut față averselor de ploaie, informează reprezentanții Primăriei Arad.

La fața locului au ajuns imediat echipajele Direcției Generale Poliția Locală pentru a dirija traficul.

Utilajele Companiei de Apă au intervenit pentru evacuarea apei pluviale de pe carosabil.

Echipajele de intervenție sunt pe teren în vederea remedierii tuturor avariilor produse de fenomenul meteorologic.

„Chiar dacă urmează o perioadă de zile libere societățile Primăriei vor continua să lucreze pentru a rezolva problemele cauzate de această furtună”, transmite sursa citată.

Și Apele Române Crișuri au anunțat că fenomenele meteorologice înregistrate la începutul săptămânii au dus la scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie generând astfel viituri rapide pe Valea Chisindia, cu efecte de inundații locale:

„Încă de ieri, după retragerea apelor, colegii noștri din cadrul Sistemului Hidrotehnic Independent Crișul Alb sunt în satul Păiușeni (comuna Chisindia/Jud. Arad) pentru a debloca albia de tot materialul aluvionar transportat de viituri.

Reamintim, atât autorităților locale, cât și riveranilor, să verifice constant dacă șanțurile și rigolele de scurgere a apelor pluviale sunt întreținute corespunzător.

ATENȚIONĂM toți deținătorii de poduri și podețe că au obligația să mențină în PERMANENȚĂ secțiunea de scurgere a apelor CURATĂ”

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/inundatii-arad-ravagii-poduri-copaci-933442.html

Ultimă oră

Același autor