2 C
Județul Arad
12 decembrie, 2024

Vaslui: Zeci de copii dintr-un sat învață în CIMITIR. Reacția părinților, după ce DSP a vrut să îi mute

Publicat: 07/03/2023, 10:19

Părinții copiilor din Crusești Deal, județul Vaslui, care învață în sala de pomeni dintr-un cimitir, au protestat în fața primăriei după ce au aflat că autoritățile doresc să-i mute într-o școală.

DSP Vaslui a efectuat recent un control în sala în care își desfășoară activitatea, momentan, elevii. Spațiul este pus la dispoziție de biserică și se află chiar în curtea unui cimitir!

DSP a stabilit că spațiul este unul impropriu pentru derularea actului de învățământ, iar conducerea școlii a fost amendată cu 3.000 de lei și s-a dispus măsura relocării copiilor.

Însă singurul spațiu aflat la dispoziția autorităților locale este o școală dintr-o altă localitate, ceea ce înseamnă că elevii ar trebui să facă naveta în fiecare zi.

Școala în care cei 22 de copii de gimnaziu și alți 8 de grădiniță învățau până la începutul acestui an școlar este în curs de reabilitare.

„Nu avem mașini, suntem acasă cu cei mici…”

Astfel, părinții copiilor s-au strâns în fața primăriei, unde au protestat împotriva mutării, scrie

„Nu suntem de acord să meargă copiii la altă şcoală, ni s-a spus că mai este puţin şi sunt gata lucrările la şcoala lor şi nu credem că este o problemă dacă mai învaţă două luni în prăznicar. Nu avem posibilitatea să-i ducem şi să-i aducem de la şcoală. Nu avem maşini, suntem acasă că avem copii mai mici, soţii sunt plecaţi la muncă. Ştim că în alte localităţi când s-au făcut lucrări la şcoli, copiii au fost mutaţi o perioadă în alte spaţii şi nu a spus nimeni nimic. Acum la noi de ce nu se poate? Trebuie să facem nişte sacrificii dacă vrem să avem o şcoală nouă’, a spus o mamă.

Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a cerut DSP să ia în calcul varianta unei derogări pentru ca elevii să poată învăța în continuare în spațiul pus la dispoziție de biserică.

Directorul Executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a spus că măsurile trasate de autoritățile sanitare au fost stabilite potrivit reglementărilor în vigoare și că situația la care s-a ajuns este și rezultatul unei comunicări deficitare cu autoritățile din comuna Pungești.

Aceasta a solicitat conducerii școlilor și reprezentanților primăriei să ia o serie de măsuri pentru asigurarea de condiții minime de igienă, urmând să fie găsite soluții pentru acordarea unui minim termen suplimentar pentru susținerea temporară a cursurilor în spațiul respectiv.

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA.

A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții de presă românești și din Europa.

Scrie la

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Marius Tucă Show –

15 Mar, 22:31

Știri –

15 Mar, 22:24

Știri politice –

Ultima oră

15 Mar, 22:12

Actualitate –

15 Mar, 21:48

15 Mar, 21:30

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/vaslui-zeci-de-copii-dintr-un-sat-invata-in-cimitir-reactia-parintilor-dupa-ce-dsp-a-vrut-sa-ii-mute-19937887

Ultimă oră

Același autor