2.6 C
Județul Arad
13 noiembrie, 2024

Un bărbat a murit lovit de un TIR pe autostrada A1, după ce a coborât din maşină pentru că făcuse pană

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a murit vineri dimineaţă pe Autostrada A1, pe sensul de mers către Timişoara, după ce a fost lovit de un TIR. Din primele date acesta a coborât din maşină, după ce autoturismul său făcuse pană, scrie News.ro.

Bărbatul a oprit maşina pe banda de urgenţă pentru a evalua situaţia, după ce făcuse pană la o roată a autoturismului său, iar în acest timp a ajuns pe prima bandă a şoselei. Conducătorul unui TIR l-a observat prea târziu şi l-a izbit mortal.

La locul accidentului au intervenit rapid pompierii şi un echipaj SMURD, însă medicii au constatat decesul bărbatului de aproximativ 40 de ani.

”Accident rutier – persoană lovită de autoturism pe autostrada A1, km 545, sens spre Timişoara. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Arad cu o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajului medical a fost identificată o victimă, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani care, din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a transmis ISU Arad.

O anchetă a Poliţiei va stabili cu precizie condiţiile în care s-a petrecut accidentul.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/un-barbat-a-murit-lovit-de-un-tir-pe-autostrada-a1-dupa-ce-a-coborat-din-masina-pentru-ca-facuse-pana-2999131

Ultimă oră

Același autor