13.9 C
Județul Arad
29 martie, 2024

Un adolescent de 14 ani, în stare gravă după ce ar fi fost înjunghiat de propriul tată

11 dec 2022, 16:05

Un băiat de 14 ani din județul Vaslui a ajuns la spital în stare gravă din cauza tatălui său.

Un băiat în vârstă de 14 ani din comuna Pădureni a fost găsit în stare gravă de cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, după ce ar fi fost înjunghiat de tatăl său, au informat reprezentanţii instituţiei.

La locul producerii evenimentului s-au deplasat două ambulanţe de la Huşi şi o autospecială de Terapie Intensivă Mobilă de la Vaslui.

Tânărul a fost găsit în șoc hemoragic

„În comuna Pădureni, un băiat de 14 ani ar fi fost înjunghiat de tatăl său, în condiţii suspecte, în regiunea inghinală. Au fost trimise două ambulanţe SAJ din Huşi, care au găsit victima în stare foarte gravă, în şoc hemoragic. A fost trimis de la Vaslui şi echipajul TIM. Între timp, pacientul a intrat în stop cardiorespirator pentru care se efectuează manevre de resuscitare. Elicopterul SMURD nu este momentan disponibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Poliţiştii au demarat cercetări urmând să stabilească împrejurările producerii incidentului.

Un şofer din Argeş a lovit mortal un pieton, a fugit de la locul accidentului, s-a întors pe jos şi a sunat la 112

Un şofer din Argeş a lovit mortal un pieton, dar a fugit de la faţa locului înainte să sune la 112. Ulterior, acesta a revenit fără maşină şi a anunţat autorităţile de accident.

Şoferul care a accidentat mortal un pieton în localitatea argeşeană Călineşti a fost reţinut sâmbătă, din cercetări reieşind că el a anunţat evenimentul rutier la aproape o oră de la producerea lui.

Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor.

„Din cercetări s-a stabilit că bărbatul, care conducea o autoutilitară pe DC 73, pe raza localităţii Călineşti, în jurul orei 5,45 ar fi accidentat un bărbat de 43 de ani din aceeaşi localitate şi ar fi părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor. Ulterior, după aproximativ 50 de minute, ar fi revenit la faţa locului şi a anunţat evenimentul, apelând numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Din păcate, pentru pieton nu s-a mai putut face nimic, echipajul medical sosit la locul accidentului declarând decesul”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca duminică să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa, pe un drum comunal din localitatea argeşeană Călineşti.

„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Topoloveni s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, din Călineşti, care conducea o autoutilitară pe DC 73, dinspre Valea Corbului către DN 7, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a accidentat mortal un bărbat de 43 de ani, din Călineşti, care se deplasa în calitate de pieton”, a transmis IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool, scrie Agerpres.

15 Martie 2023, 20:52

Sursa: https://www.dcnews.ro/un-adolescent-de-14-ani-in-stare-grava-dupa-ce-ar-fi-fost-injunghiat-de-propriul-tata_898312.html

Ultimă oră

Același autor