3.4 C
Județul Arad
21 decembrie, 2024

Trei copii din Arad au ajuns la spital după provocarea „Superman” de pe TikTok. Doi dintre ei au fost operați

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi dintre ei având nevoie de operaţie.

„Trei adolescenţi, cu vârsta între 11 şi 14 ani au ajuns în cursul serii de ieri, în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, cu fracturi de antebraţ. Pacienţii au fost preluaţi, de urgenţă, de medicul de chirurgie şi ortopedie pediatrică, de gardă, doi dintre ei necesitând intervenţie chirurgicală”, a transmis, miercuri, Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, într-un comunicat de presă, scrie News.ro.

Cei trei copii au declarat că s-au rănit în încercarea de a îndeplini o provocare lansată pe platforma TikTok, Superman Challenge.

„Cei trei pacienţi au ajuns la spital, aproximativ în acelaşi timp, fiind din localităţi diferite. Doi dintre ei au necesitat internare şi reducere ortopedică a fracturilor în anestezie generală, suferind fracturi de antebraţ, cu deplasare, iar la al treilea nu a fost necesară internarea şi a fost imobilizat, gipsat, având tot fractură de antebraţ, dar fără deplasare. Facem apel la părinţi să fie foarte atenţi la activitatea din mediul virtual a copiilor deoarece, asemenea cazuri încep să se înregistreze în mai multe zone ale ţării, punându-le în pericol sănătatea şi siguranţa”, a explicat dr. Adrian Pavel, medic şef Secţie Clinică Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/trei-copii-din-arad-au-ajuns-la-spital-dupa-provocarea-superman-de-pe-tiktok-doi-dintre-ei-au-fost-operati-3032797

Ultimă oră

Același autor