16.1 C
Județul Arad
14 octombrie, 2024

Șoseaua supranumită „noua Transalpina” din România. Puțini turiști și șoferi știu de existența ei

Publicat: 26/05/2023, 16:37

Un drum județean de o frumusețe rară, despre care foarte puțini turiști și șoferi știu, ar putea deveni la fel de cunoscut ca și Tranasalpina datorită unei investiții de peste 4 milioane de euro a Consiliului Judeţean Arad.

Drumul judeţean Dieci-Dezna, căci despre el este vorba, este un tronson cu o lungime de 11,3 kilometri, cu curbe spectaculoase ce urcă dinspre și spre vârful muntelui, situat în județul Arad, pe care nu s-a mai intervenit substanţial de peste 40 de ani, Însă acest lucru se va schimba curând, devenind astfel ”noua Transalpina”, promite preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

„Noi am numit acest drum ”Transalpina Aradului”, pentru că este spectaculos și util pentru zeci de mii de oameni din zonă și pentru că poate atrage în Arad amatorii de drumeții montane”, explica preşedintele Iustin Cionca, potrivit aradon.ro.

Anul trecut, Consiliul Judeţean Arad a început modernizarea drumului, printr-un proiect în valoare de peste 4 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean.

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, anunţă faptul că stadiul lucrărilor de modernizare a drumului Dieci-Dezna a ajuns deja la un procentaj de 70 la sută. Iar cea mai bună veste pentru locuitorii din zonă, dar şi pentru cei care vor să ajungă de pe Valea Mureşului în staţiunea de la poalele Munţilor Codru Moma este aceea că, anul acesta, va fi dat în folosinţă întreg drumul modernizat. „În prezent, se lucrează la canalele pluviale şi la cele de captare a apei”, a explicat Iustin Cionca pentru sursa citată.

Odată ce acest drum va fi practicabil, cei care doresc să circule din zona Săvârşin spre Moneasa, dar şi cei care vin din alte judeţe spre staţiune, vor avea legătură directă dinspre DN 7 spre Valea Crişurilor şi, mai departe, spre Munţii Codru Moma, pe varianta Juliţa-Mădrigeşti-Gurahonţ-Dieci-Dezna şi, mai departe, spre Moneasa şi satele din jur.

Cu acest drum, se vrea legarea staţiunii Moneasa de DN7 Arad-Deva, printr-o scurtătură prin care pune în valoare zona montană a judeţului Arad. Este un proiect important care vine în completarea drumului judeţean Juliţa-Mădrigeşti, de 29 km.

„Păstrând, desigur, proporţiile, de la Juliţa la Dezna vom avea un drum asemănător cu Transalpina, doar de interes judeţean, într-o zonă poate chiar mai pitorească. La prima vedere, un astfel de proiect poate genera nişte întrebări cu privire la oportunitate, întrucât drumul traversează comunităţi mici şi dispersate, însă tocmai caracterul pauper al acestor comunităţi pledează pentru nevoia unei legături rutiere care să le pună în valoare ecosistemul şi să faciliteze mobilitatea oamenilor din zonă înspre bazinele industriale ale judeţului. Această mobilitate nu doar că îi va ajuta pe arădenii din comunităţile periferice să acceadă mai uşor la un loc de muncă, ci va fi o contribuţie suplimentară la combaterea depopulării micilor comunităţi de pe traseu” , a spus preşedintele Iustin Cionca, potrivit Business Magazin.

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Magazin –

28 May, 08:51

Sanatate –

28 May, 08:34

Știri –

28 May, 08:30

Ultima oră

28 May, 08:23

Știri externe –

28 May, 08:00

Actualitate –

28 May, 07:14

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/soseaua-supranumita-noua-transalpina-din-romania-putini-turisti-si-soferi-stiu-de-existenta-ei-19986040

Ultimă oră

Același autor