2 C
Județul Arad
12 decembrie, 2024

Petrolul Ploieşti obţine prima victorie în play-out şi e pe prima poziţie

Al doilea meci al play-out-ului a fost câştigat vineri seara de Petrolul Ploieşti, care a învins UTA Arad cu 1-0, singurul gol fiind marcat în minutul 89 de ivorianul Romero Seniko Doua.

Sursa foto: MediafaxFoto

În prima repriză cele două echipe şi-au împărţit ocaziile de poartă, câte două de fiecare parte, toate şuturile trecând pe lângă buturi.

Gazdele au dominat repriza secundă, lansând mai multe atacuri la poarta lui Kucher, fără însă să-i pună probleme deosebite, până în minutul 75, când portarul arădean a avut o primă intervenţie salvatoare, la şutul din careu al lui Irobiso.

Petroliştii au marcat golul victoriei în minutul 89, Seniko Doua reuşind un şut pe jos din marginea careului, pe colţul scurt al porţii „bătrânei doamne”.

Cele 3 puncte le aduc „găzarilor” prima poziţie în clasamentul play-out-ului, cu 21 de puncte (locul 7 în clasamentul general), în timp ce UTA Arad e pe locul 15, cu 14 puncte.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/sport/petrolul-ploiesti-obtine-prima-victorie-in-play-out-si-e-pe-prima-pozitie-21705956

Ultimă oră

Același autor