21.7 C
Județul Arad
8 septembrie, 2024

O fetiță de 11 ani a pus pe jar polițiștii: A sunat la 112 ca să spună că are 23 de ani și că fostul soț a răpit-o și o ține în beci

O fetiță de 11 ani a pus pe jar autoritățile din Arad după ce, în glumă, a sunat la serviciul de urgență și a spus că e sechestrată. Povestea născocită de copilă a mobilizat zeci de polițiști și jandarmi, într-o misiune inutilă și păguboasă.

„La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 15:00, o persoană a sesizat, prin 112, faptul că este răpită de fostul soţ şi ţinută, fără voia sa, într-un beci. Femeia a mai precizat că are 23 de ani şi a transmis operatorului 112 un nume, a închis telefonul, iar ulterior nu a mai putut fi contactată”, a transmis IPJ Arad.

Imediat la nivelul Poliţiei Municipiului Arad, a fost constituită o echipă complexă, formată din poliţişti de ordine publică, investigaţii criminale, jandarmi, precum şi poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale.

Totodată, în cauză, a fost întocmit un dosar penal, pentru lipsire de libertate, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

„În continuarea cercetărilor, cu sprijinul Biroului Operaţiuni Speciale Arad şi al Biroului de Analiză a Informaţiilor Arad, la data de 6 iulie a.c., a fost identificată persoana care a apelat 112, şi ulterior depistată, în localitatea Şiria. În cauză, este vorba despre o minoră de 11 ani, cu domiciliul în Germania. Aceasta, aflându-se în vizită la o rudă, în municipiu, ar fi apelat abuziv numărul de urgenţă 112, după care ar fi aruncat cartela sim”, a mai precizat IPJ Timiş.

Mama fetei a fost sancţionată pentru lăsarea nesupravegheată a acesteia.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/o-fetita-de-11-ani-a-pus-pe-jar-politistii-a-sunat-la-112-ca-sa-spuna-ca-are-23-de-ani-si-ca-fostul-sot-a-rapit-o-si-o-tine-in-beci-2854867

Ultimă oră

Același autor