O femeie care făcea baie în râul Strei s-a înecat. Alte cinci persoane, inclusiv trei copii, au fost salvate de persoane care se aflau în apropiere.
Incidentul s-a produs luni după amiază şi a fost anunţat la 112. Conform ISU Hunedoara, mai multe persoane care se aflau la scăldat în râul Strei, în localitatea Strei, nu au mai putut ieşi din apă din cauza curenţilor puternici.
Este vorba despre trei copii şi trei adulţi. O femeie a murit şi alte cinci persoane au ajuns la spital.
„Până la sosirea echipajelor de intervenţie, alte persoane aflate în zona respectivă, au reuşit să scoată toate cele 6 victime la mal. Din nefericire, o femeie în vârstă de 57 de ani a fost găsită în stop cardio respirator şiş în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată de către medicul de pe elicopterul SMURD. Celelalte 5 victime (un bărbat în vârstă de 33 de ani, o femeie în vârstă de 30 de ani, 3 minore cu vârstele de 3, 4 şi respectiv 17 ani) au fost monitorizate de către echipajele SMURD şi SAJ la locul evenimentului şi ulterior, au fost transportate la spitalul din Hunedoara pentru investigaţii medicale suplimentare”, au anunţat salvatorii.
ISU Hunedoara a trimis în misiune două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale dotate cu modul de prim ajutor, o ambulanţă SMURD şi autospeciala destinată intervenţiilor în mediul acvatic. De asemenea, la locul evenimentului a fost solicitat elicopterul SMURD Arad. În sprijinul pompierilor au fost alocate şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
astăzi, 21:34
astăzi, 21:10
astăzi, 21:06
astăzi, 21:03
astăzi, 19:58
astăzi, 18:59
astăzi, 18:27
astăzi, 18:14