astăzi, 18:17
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că ”este nevoie de o mai bună mobilizare” pentru ca linia de cale ferată dintre Gurasada şi Simeria, parte a coridorului feroviar Rin-Dunăre, să fie finalizată anul viitor. El anunţă că ministerul ”nu mai acceptă întârzieri” în ceea ce priveşte lucrările la Gara Simeria şi la tronsonul feroviar, subliniind că este important ca acesta să fie modernizat pentru a fi integrat cu reţeaua feroviară de peste graniţă.
Conform datelor făcute publice, miercuri, de ministrul Transporturilor, în urma unei vizite în teren, clădirea gării din Simeria are un stadiu de execuţie de 60%.
Grindeanu anunţă că, pentru ca acest obiectiv să fie redeschis publicului în prima parte a anului viitor, ”nu mai acceptă întârzieri”.
Ministrul a făcut referire şi la lucrările care mai trebuie realizate pe linia de cale ferată.
”Anul acesta, însă, constructorul va trebui să finalizeze şi partea de suprastructură feroviară pentru ultimele 4 linii din staţie, iar CFR Infrastructură să ia toate măsurile necesare pentru operaţionalizarea circulaţiei pe toate cele 8 linii noi din această staţie”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Ministrul consideră că ”este nevoie de o mai bună mobilizare pentru finalizarea lucrărilor în 2024 pe tronsonul feroviar Gurasada – Simeria” şi anunţă că a solicitat atât constructorului, cât şi conducerii CFR Infrastructură, ca în primul semestru al anului viitor toate lucrările de reabilitare pe acest tronson să fie finalizate, pentru ca tronsonul să fie integrat cu reţeaua feroviară de peste graniţă.
”Gara Simeria este un important nod feroviar, care va beneficia de anul viitor de un modern Centru Operaţional de Conducerea a Circulaţiei, care va fi conectat cu centrele operaţionale din Arad şi Braşov, dar şi de o Hală de mentenanţă la standarde europene pentru întreţinerea şi repararea utilajelor feroviare, iar călătorii se vor bucura de condiţii civilizate într-o clădire monument istoric modernizată”, precizează ministrul în mesajul de pe reţeaua de socializare.